Fostul preşedinte al Tribunalului Olt, condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a primit 200.000 euro de la Bercea Mondial pentru a fi cercetat în libertate

vocea.biz / 30.06.2017
Fostul preşedinte al Tribunalului Olt, condamnat la 8 ani de închisoare pentru că a primit 200.000 euro de la Bercea Mondial pentru a fi cercetat în libertate

Fostul preşedinte al Tribunalului Olt Carmen Marinescu a fost condamnată definitiv la opt ani de închisoare cu executare pentru că a primit 200.000 de euro de la Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, pentru ca instanța să dispună cercetarea lui în libertate într-un dosar.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a menţinut astfel decizia din septembrie 2016 luată de Curtea de Apel Craiova, care a dispus condamnarea judecătoarei Carmen Marinescu la opt ani de închisoare pentru luare de mită, trafic de influenţă, spălare de bani şi fals în declaraţii, scrie News.ro.

Soţul judecătoarei, Iulius Severus Marinescu, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu executare, iar avocatul Dumitru Cismaru a primit trei ani şi jumătate de închisoare.

Judecătorii au dispus şi confiscarea unui teren al judecătoarei din comuna constănţeană Corbu şi două apartamente din municipiul Slatina, judeţul Olt.

Dosarul a fost deschis după ce fostul preşedinte al Tribunalului Olt a fost reclamat la DNA de interlopul Sandu Anghel, care a susţinut că i-a dat judecătoarei Carmen Marinescu 200.000 de euro pentru a fi cercetat în stare de libertate într-un dosar penal.

Citește și...