La 22 de luni după moartea atroce a 71 de migranţi într-un camion frigorific găsit în Austria în august 2015, procesul traficanţilor responsabili de această tragedie s-a deschis miercuri în Ungaria, relatează AFP, preluată de News.ro.
Cincizeci şi nouă de bărbaţi, opt femei şi patru copii – inclusiv un bebeluş – originari din Siria, Irak şi Afganistan au murit sufocaţi în compartimentul ermetic închis al vehicului, fără să fie salvaţi de călăuze.
Drama a provocat o undă de şoc în Europa şi a condus la deschiderea temporară a frontierelor sutelor de mii de migranţi care doreau să ajungă în vestul continentului.
Încadraţi de agenţi ai forţelor speciale ungare, zece dintre cei 11 acuzaţi de origine bulgară, libaneză şi afgană, toţi încarceraţi de mai multe luni, au luat loc miercuri dimineaţa în sala tribunalului cu juri din Kecskemét, oraşul din sudul Ungariei în care a fost închiriat camionul.
Toţi urmează să fie judecaţi pentru tortură, iar unii pentru omucidere.
Procesul are la bază 55.000 de pagini de proceduri şi urmează să se desfăşoare timp de mai multe luni, iar curtea speră să-şi prezinte verdictul „anul acesta”.
Parchetul a anunţat deja că va cere închisoarea pe viaţă pentru „omucideri în circumstanţe agravante de cruzime deosebită” împotriva a patru dintre acuzaţi.
Este vorba despre un afgan în vârstă de 30 de ani, presupusul şef al reţelei, şi despre trei bulgari – adjunctul său în vârstă de 31 de ani, şoferul camionului, în vârstă de 26 de ani, şi însoţitorul şoferului, în vârstă de 39 de ani.
Pedepse de până la 20 de ani cu executarea vor fi cerute împotriva celorlalţi şapte membri ai reţelei – şase bulgari şi un libanez. Unul dintre acuzaţii bulgari este judecat în lipsă.