Mircea Sandu, urmărit penal pentru că ar fi luat mită 724.000 de lei de la o societate de avocatură, cu complicitatea soției sale

Cătălin Lupășteanu / 20.06.2017
Mircea Sandu, urmărit penal pentru că ar fi luat mită 724.000 de lei de la o societate de avocatură, cu complicitatea soției sale

Fostul președinte al Federației Române de Fotbal, Mircea Sandu, este urmărit penal pentru că ar fi luat mită 724.000 de lei de la o societate de avocatură, prin intermediul soției sale, pusă și ea sub acuzare pentru complicitate la luare de mită.

Direcția Națională Anticorupție a anunțat că Mircea Sandu este acuzat de luare de mită și spălare de bani, fapte pe care le-ar fi comis când era președintele Federației Române de Fotbal, iar soția acestuia, Elisabeta Sandu, este urmărită penal pentru complicitate la luare de mită și  spălare de bani.

Potrivit procurorilor DNA, în 2 octombrie 2009, Mircea Sandu a primit, prin intermediul soției sale, o mită de 724.000 de lei, de la reprezentanții unei societăți de avocatură, pentru ca Federația Română de Fotbal să încheie două contracte de asistență juridică, acestea fiind semnate în 20 octombrie 2009.

“În perioada 22 septembrie 2008 – 02 octombrie 2009, suspectul Sandu Mircea a disimulat adevărata natură a provenienței sumei de bani încasată în condițiile de mai sus (în contul soției sale), creând, contrar realității, aparența că această sumă ar reprezenta daune plătite de societatea de avocatură acesteia din urmă, ca urmare a nerespectării unor clauze contractuale”, arată procurorii DNA, în cazul acuzației de spălare a banilor.

Procurorii le-au adus la cunoștință lui Mircea Sandu și soției sale acuzațiile și calitatea de suspect în acest dosar.

Avocatul fostului președinte al FRF a declarat, la ieșirea de la DNA, că Mircea Sandu a fost citat într-un dosar nou, în care se fac cercetări pentru luare de mită şi spălare de ani. Acesta a spus că procurorii nu au luat nicio măsură preventivă în cazul lui Mircea Sandu, care este suspect, și a adăugat că acuzațiile procurorilor sunt nefondate și că fostul președinte al FRF va dovedi acest lucru.

Mircea Sandu a fost achitat definitiv, în 15 iunie, de Curtea de Apel București, în dosarul privind scoaterea Universității Craiova din campionatul intern, aceeași decizie fiind luată și în cazul fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir, FRF și LPF. Judecătorii Curții de Apel București au decis achitarea lui Mircea Sandu și Dumitru Dragomir pentru faptele de abuz în serviciu și folosirea influenței, precum și pentru sustragere de sub sechestru.

Citește și...