Dosarul de corupție al fostului primar Iulian Bădescu, amânat în așteptarea extrădării lui Sebastian Ghiță din Serbia

Ionuț Mureșan / 20.06.2017
Dosarul de corupție al fostului primar Iulian Bădescu, amânat în așteptarea extrădării lui Sebastian Ghiță din Serbia

Magistrații instanței supreme au amânat pentru 19 septembrie judecarea dosarului în care fostul primar al Ploieștiului, Iulian Bădescu, este acuzat că a primit mită de la Sebastian Ghiță o casă în valoare de peste un milion de lei, în schimbul finanțării de la bugetul local a echipei de baschet Asesoft Ploiești, instanța spunând că fostul deputat trebuie să fie adus în țară din Serbia și să vorbească personal în ultimul cuvânt.

Atât avocații cât și acuzarea erau pregătiți să pună concluzii pe fond la termenul de marți, însă instanța a considerat că, pentru a i se respecta dreptul la un proces echitabil, Sebastian Ghiță trebuie să se prezinte personal la judecată și să nu susțină ultimul cuvânt prin videoconferință.

Procurorii DNA i-au trimis în judecată, în iulie 2015, pe fostul deputat Sebastian Ghiță și pe fostul primar al municipiului Ploiești, Iulian Bădescu, pentru fapte de corupție.

În rechizitoriul întocmit de procurori se arată că, în cursul anului 2013, Iulian Bădescu, atunci primar al Ploieștiului, a acordat ilegal clubului sportiv Asesoft Ploiești, la instigarea lui Sebastian Ghiță, o finanțare nerambursabilă suplimentară de la bugetul local de 1,5 milioane de lei, care constituie atât prejudiciul adus unității administrativ-teritoriale, cât și un folos necuvenit obținut de asociația respectivă. Finanțarea a avut loc în contextul unei selecții de proiecte privind programul “Promovarea sportului de performanță”, organizată de Clubul Sportiv Municipal Ploiești, aflat sub autoritatea Consiliului Local Ploiești.

“Pentru alocarea sumei respective de bani, inculpatul Bădescu Iulian a pretins și primit de la inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian, prin intermediul unei societăți comerciale controlate de acesta din urmă, un imobil (casă de locuit) situat în municipiul Ploiești, în valoare de 1.041.600 lei, sumă din care Bădescu Iulian a suportat personal doar 124.000 lei. Pentru a nu exista suspiciuni cu privire la modul fraudulos de dobândire, imobilul respectiv a făcut obiectul unei pretinse promisiuni bilaterale de vânzare-cumpărare, încheiată în luna august 2013, între două firme controlate de cei doi inculpați”, au scris procurorii în actul de sesizare a instanței.

Conform procurorilor, Sebastian Ghiță a disimulat, în perioada septembrie 2013 – ianuarie 2014, adevărata natură a provenienței imobilului, prin efectuarea unor plăți reprezentând cesionarea fictivă a unei mărci înregistrate la OSIM, din contul unei firme controlate de acesta către o societate administrată în fapt de Iulian Bădescu.

Sebastian Ghiţă a plecat din țară în decembrie 2016, în condițiile în care avea interdicție să părăsească România. După ce a fost dat în urmărire internațională, în baza unor mandate de arestare preventivă emise în lipsă, Sebastian Ghiță a fost prins la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiță a stat în arest preventiv din 14 aprilie până în 26 mai, când instanța supremă din Serbia a decis eliberarea lui pe cauțiune, stabilită la 200.000 de euro. Instanța a dispus să fie reținut pașaportul lui Ghiță și i-a interzis să părăsească Belgradul până când se va judeca cererea autorităților române de extrădare pentru a fi judecat sau cercetat în cele cinci dosare pe care le are în România.

Autoritățile sârbe au deschis pe numele lui Ghiță un dosar de cercetare pentru folosirea unor documente false, pentru că el avea permis de conducere şi buletin de Slovenia când a fost prins în Serbia, iar dacă se decide extrădarea, fostul deputat, ar putea fi cercetat și judecat în România pentru aceste acuzații.

 

Citește și...