Toggle Menu
  1. Home/
  2. Justiție/

Darius Vâlcov a fost pus sub acuzare într-un alt dosar

Fostul ministru al Finanţelor Darius Bogdan Vâlcov a fost pus sub control judiciar începând de marţi de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, pentru o perioadă de 60 zile, pentru instigare la dare şi luare de mită, cu interdicţia de a părăsi ţara. Măsura este luată în dosarul privindu-l pe un funcţionar public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, acuzat că a luat mită timp de trei ani de la o firmă controlată de către Vâlcov.

Darius Bogdan Vâlcov a fost pus sub acuzare, în cursul zilei de marţi, de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, anchetatorii susţinând că acesta a constituit trei societăţi comerciale, SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL, SC CONTIS COMPANY SRL şi SCA Ciobanu şi Asociaţii, ce acţionau ca un tot unitar.

“Întrucât nu răspundeau exigenţelor profesionale, având repercusiuni pe plan financiar, inculpatul VDB a decis să coopteze în cadrul uneia dintre acestea, un funcţionar de la OCPI Olt care să verifice, în prealabil documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL – având ca activitate, cadastru- astfel încât să nu fie înregistrate multe respingeri de la OCPI. În acest scop, inculpatul a exercitat activităţi de determinare mediată, în urma cărora alte două persoane, angajate ale societăţii controlate de acesta, i-au dat funcţionarului din cadrul OCPI, suma de 1.000 lei lunar, în perioada ianuarie 2012-martie 2015, bani necuveniţi, care nu erau evidenţiaţi în actele contabile, întrucât funcţionarul OCPI nu era angajat al societăţii comerciale, iar în cadrul atribuţiunilor sale de serviciu aviza şi documentaţia întocmită de către angajaţii SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

De asemenea, anchetatorii au emis pe numele inculpatului Darius Bogdan Vâlcov un ordin de a nu părăsi ţara ca măsură preventivă.

În acelaşi dosar, mai este cercetat şi fostul consilier democrat-liberal Mircea Dogaru.

Pe 5 mai 2017, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 zile pentru un angajat al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Olt pe care îl acuză că a primit mită timp de trei ani de la o firmă din Slatina. Angajatul OCPI Olt ar fi primit, în perioada ianuarie 2012 – martie 2015, suma de 1.000 lei, lunar, din partea administratorului SC Millenium Topographica SRL Slatina, iar în schimbul banilor acesta trebuia să verifice documentaţia întocmită de către angajaţii societăţii respective.

“Acea activitate a funcţionarului public din cadrul Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Olt, de primire a unei sume de bani, lunar, din partea administratorului SC MILLENIUM TOPOGRAPHICA SRL Slatina – societate care a avea ca obiect activitatea de cadastru, s-a efectuat fără nici un fel de titlu justificativ, banii fiind primiţi în mod necuvenit, fără a exista vreun document din partea societăţii, care să evidenţieze respectiva plată, în condiţiile în care acesta masca primirea banilor, printr-o prestaţie zilnică a sa, de consultanţă acordată angajaţilor societăţii susmenţionate”, se arăta într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt.

Luni dimineaţă, fostul ministru Darius Vâlcov a venit la ICCJ, unde se judecă un nou termen în procesul în care este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate, după ce ar fi cerut de la o firmă de construcţii 20% din valoarea unor contracte publice. Vâlcov, autor al raportului de evaluare a activităţii guvernamentale care a dus la retragerea sprijinului politic Cabinetului Grindeanu, nu a făcut niciun fel de declaraţii nici la sosirea, şi nici la plecarea de la instanţa supremă.

El a solicitat, prin avocat, să i se permită să părăsească sala, motivând că se simte rău, iar judecătorul a fost de acord.

În acest dosar, în care a fost trimis în judecată în mai 2015, Darius Vâlcov a stat în arest la domiciliu din 26 martie 2015 şi până în 2 aprilie 2015, când a fost arestat preventiv. În 23 iunie 2015, Darius Vâlcov a fost eliberat din arest.

El este acuzat de trafic de influenţă, spălare de bani şi operaţiuni financiare sau acte de comerţ incompatibile cu funcţiile ocupate de acesta, de primar al municipiului Slatina, senator şi ministru de Finanţe.

Potrivit rechizitoriului procurorilor, în 2009, omul de afaceri Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, atunci primar al municipiului Slatina, căruia i-a propus să intervină la SC Compania de Apă Olt SA pentru ca firma sa să câştige licitaţii de lucrări pentru obiective din Slatina, Scorniceşti, Piatra Olt şi Drăgăneşti, iar în schimb să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate conform contractelor de execuţie a acelor lucrări.

În urma intervenţiilor lui Darius Vâlcov, firma lui Berna a câştigat licitaţiile organizate în cadrul proiectului „Extinderea şi reabilitarea sistemelor de alimentare cu apă şi apă uzată în judeţul Olt”, fiind semnate contracte cu Compania de Apă Olt pentru mai multe lucrări, în valoare de de peste 78 de milioane de lei, susţin procurorii.

După câştigarea acestor contracte de către firma lui Berna, în perioada ianuarie-martie 2011, Vâlcov ar fi mers periodic la sediul firmei omului de afaceri, unde a primit de la acesta suma totală de 1,2 milioane de lei, în trei tranşe a câte 400.000 de lei. Banii erau daţi când Compania De Apă Olt efectua plăţi în contul societăţii, au mai arătat procurorii în actul de sesizare a instanţei.

Ulterior, în perioada aprilie – decembrie 2011, Vâlcov ar mai fi primit de la omul de afaceri 2,5 milioane de lei, în cinci tranşe a câte 500.000 de lei. Anchetatorii au mai stabilit că Darius Vâlcov ar mai fi primit 3.080.000 de lei, în perioada 2012- 2013, tot de la Berna, prin intermediul mai multor firme.

Vocea Biz