Amiralul în rezervă Emil “Cico” Dumitrescu, trimis în judecată în dosarul Mineriadei, pentru infracțiuni contra umanitîții, alături de alte 13 persoane, a dat o amplă declarație când a fost audiat de procurorii militari, în care a povestit în detaliu cele văzute și trăite de el în 13-15 iunie 1990.
În urmă cu un an, Emil “Cico” Dumitrescu le spunea anchetatorilor militari ce a pățit după ce a primit ordin direct de la fostul președinte Ion Iliescu să meargă printre protestatarii din fața Poliției Capitalei, pentru a-i putea face un raport detaliat cu ce se întâmpla exact acolo.
Amiralul a fost pus în ianuarie 1990 în funcţia de șef al Direcţiei Generale de Cultură, Sport şi Presă din Ministerul de Interne, care îşi avea sediul în clădirea de pe strada Beldiman, unde înainte de 1990 a funcţionat Securitatea Municipiului Bucureşti. Dumitrescu a îndeplinit această funcţie până în toamna anului 1991, când a fost numit la conducerea Direcţiei Logistică din Ministerul de Interne, iar de la constituirea Consiliului Frontului Salvării Naţionale a fost membru.
”În ziua de 13 iunie 1990, la ora 13.30, pe telefonul operativ a sunat domnul preşedinte Ion Iliescu. Mă aflam la sediul de pe str. Beldiman. Acesta m-a întrebat ce se întâmplă la sediul Poliţiei Capitalei. I-am raportat că nu cunosc situaţia deoarece mă aflu în altă locaţie. I-am spus domnului preşedinte că mă pot deplasa într-un alt birou de unde pot observa ce se întâmplă la Poliţia Capitalei. După ce am constatat personal ce se întâmplă la Poliţia Capitalei, i-am raportat domnului preşedinte Ion Iliescu că pe platoul Poliţiei Capitalei se aflau foarte mulţi oameni. Deoarece nu am ştiut să-i explic domnului preşedinte ce doresc persoanele de pe platoul Poliţiei Capitalei, am primit ordin de la acesta să mă deplasez personal la Poliţia Capitalei, să aflu doleanţele acestora, după care să-i dau raportul preşedintelui. M-am dus la Poliţia Capitalei, unde am aflat că cei prezenţi doreau eliberarea arestaţilor. Am revenit la birou şi am raportat acest aspect domnului preşedinte Ion Iliescu”, le-a povestit “Cico” Dumitrescu procurorilor.
”Am primit ordin de la preşedintele Iliescu să-l caut pe șeful Poliţiei Capitalei, generalul Bâtlan, şi să-i spun acestuia să-i lase liberi pe cei care sunt arestaţi, dacă există arestaţi. Fac precizarea că este vorba despre persoanele care erau arestate în arestul Poliţiei Capitalei”, a mai arătat Dumitrescu în declarația sa.
El le-a povestit procurorilor ce a urmat după îndeplinirea ordinului primit la acea vreme de la Ion Iliescu și a arătat că viața sa a fost pusă în pericol în fața Poliției Capitalei, unde a fost agresat de mai mulți protestatari.
”M-am dus din nou la Poliţia Capitalei pentru a-l căuta pe generalul Bâtlan, însă nu l-am găsit pe acesta, ci pe locţiitorul acestuia, colonelul Pătraşcu. Colonelul Pătraşcu mi-a spus că la Poliţia Capitalei nu există niciun arestat şi că toţi care sunt arestaţi sunt la Măgurele. Am revenit pe platoul Poliţiei Capitalei. M-am urcat pe un piedestal al unui lampadar şi le-am spus persoanelor prezente pe platou că la Poliţia Capitalei nu se află niciun arestat. Cei prezenţi pe platou au sărit pe mine şi mi-au luat şapca, şi mi-au calcat-o în picioare, mi-au luat ochelarii, mi-au rupt bluza. Am avut noroc cu doi tineri, pe care după aceea i-am angajat la Jandarmerie, care s-au zbătut cu persoanele care m-au agresat, m-au luat de acolo. În acest timp, persoanele prezente la Poliţia Capitalei încercau cu un camion să rupă un drug de la uşa de la intrarea în curtea interioară a Poliţiei Capitalei. Cei doi tineri care m-au salvat de agresori m-au băgat sub acest camion şi m-au introdus în Poliţia Capitalei. Fac precizarea că cel cu camionul a vrut să spargă uşa. Eu am intrat pe sub camion, am trecut în cealaltă parte a camionului şi am reuşit să intru în Poliţia Capitalei deoarece se deschisese puţin uşa”, potrivit declarației date de “Cico” Dumitrescu în iunie 2016, în fața anchetatorilor.
Cei doi care l-au scos din mulțime nu au intrat în Poliţia Capitalei împreună cu el, spune Dumitrescu, care arată că apoi a văzut pe geam, de la etajul 1, că aceştia au fost luaţi la bătaie de protestatarii de la sediul Poliției Capitalei.
Amiralul mai arăta în declarația sa că a văzut manifestanți care aruncau cu sticle incendiare în sediul Poliţiei Capitalei.
”M-am refugiat la etajul 5, în camera medicului de gardă. Deoarece focul începusă să se propage pe verticală, nu se mai putea sta cu picioarele pe pardoseală. Atunci, un comisar de poliţie a venit cu ideea să ieşim din Poliţia Capitalei prin pod şi să ajungem la magazinul Victoria. I-am replicat acestui comisar, fost rugbist la Dinamo, că nu se poate ajunge la magaziunul Victoria, deoarece se construise între timp un zid care bloca accesul. Am urmat această cale şi am reuşit să ajungem la magazinul Victoria, după ce am spart zidul. Am ajuns acolo doar eu şi acel comisar. Am coborât în stradă pe scara laterală de incendiu a magazinului Victoria”, spunea atunci “Cico” Dumitrescu.
El a mai spus că de acolo a mers la un sediu al Ministerului de Interne căruia i se spunea „La lanţuri”, situat la aproximativ 50 de metri de magazinul Victoria. “Când am intrat în curtea acestei locaţii, cei prezenţi aici mi-au făcut rost de un combinezon de culoare neagră. I-am rugat pe cei prezenţi în această locaţie să mă ducă cineva cu maşina la IGP”, se mai arată în declarația lui “Cico” Dumitrescu.
Dosarul Mineriadei a fost finalizat de procurorii militari și a ajuns miercuri la instanța supremă, care îi va judeca pentru infracţiuni contra umanităţii pe fostul preşedinte Ion Iliescu, fostul premier Petre Roman, Gelu Voican Voiculescu, Virgil Măgureanu, Emil “Cico” Dumitrescu, Miron Cozma și alți opt inculpați care, potrivit anchetatorilor, în iunie 1990 au organizat şi coordonat acțiunile represive împotriva manifestanților din Capitală.
Iliescu, Roman și Voican Voiculescu au hotărât să fie aduși, în 13 iunie 1990, muncitori de la IMGB în Piața Universității, care au fost violenți cu manifestanții. Minerii aduși în București au devastat sediile partidelor aflate în opoziție și au bătut manifestanți pe străzile din centrul Capitalei, iar Iliescu i-a făcut „golani” pe manifestanți, potrivit procurorilor militari.