Dosar penal pentru purtare abuzivă în urma incidentului dintre Cristian Boureanu şi poliţişti

vocea.biz / 14.06.2017
Dosar penal pentru purtare abuzivă în urma incidentului dintre Cristian Boureanu şi poliţişti

Procurorii Parchetului Judecătoriei Sectorului 1 au deschis dosar penal și fac cercetări in rem pentru purtare abuzivă, în urma scandalului în care a fost implicat, alături de poliţişti, fostul deputat Cristian Boureanu, al cărui avocat a reclamat că acesta a fost agresat de agenții de poliție.

Purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Sectorului 1, Daniel Nedea, a declarat pentru News.ro că dosarul penal pentru purtare abuzivă a fost deschis de procurori miercuri.

Brigada de Poliţie Rutieră a făcut publice, duminică, imagini de la incidentul în care a fost implicat fostul parlamentar Cristian Boureanu. În afara scenelor deja cunoscute, în care Boureanu îi ameninţă pe poliţişti şi îl loveşte pe unul dintre ei, este prezentat întreg dialogul cu aceştia. În înregistrare, poliţistul căruia i-a prins mâna la portiera maşinii îl ameninţă că îl “scoate” la ştiri şi că îi va face dosar penal pentru ultraj şi vătămare corporală, spunându-i şi că este beat. Filmul se încheie cu episodul în care poliţistul este lovit pentru a doua oară şi ripostează dându-i un pumn în faţă lui Cristian Boureanu.

Cristian Boureanu a fost arestat preventiv sâmbătă, pentru 30 de zile, fiindu-i întocmit dosar penal pentru ultraj.

În noaptea incidentului, Cristian Boureanu a fost dus la Poliţie, ulterior fiind solicitată o ambulanţă, care l-a transportat la Spitalul de Urgență „Floreasca”, de unde a fost externat vineri după-amiază, cu diagnostic de traumatism cranio-cerebral şi fractură de sinus maxilar, conform unor surse medicale. Diagnosticul a fost menţionat ulterior şi de avocata acestuia, care a reclamat că fosul deputat a fost agresat de poliţişti.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat că poliţistul a reacţionat după ce a fost lovit de fostul parlamentar, iar măsura reţinerii acestuia nu a fost întâmplătoare.

”Am observat că cel care a iniţiat agresiunea a fost domnul Boureanu, nu poliţistul. Poliţistul a reacţionat după ce a fost lovit. Dacă a procedat corect sau nu, sunt sigură că vor stabili anchetatorii. Pe de altă parte, sunt sigură că procurorul o să ia decizii înţelepte, iar măsura reţinerii nu a fost, din punctul meu de vedere, deloc o măsură întâmplătoare. Poliţistul este în stradă să aplice legea, nu să fie lovit, agresat”, a spus ministrul de Interne.

Întrebată dacă, în opinia sa, se impune o măsură disciplinară împotriva poliţistului care l-a ameninţat pe Boureanu cu dosar penal, Carmen Dan a răspuns: ”Poliţistul a încercat să aibă un dialog cu domnul Boureanu. Aşa cum s-a constatat, nu a fost posibil şi domnul Boureanu a ales să lovească poliţistul. Poliţistul a reacţionat după ce a fost lovit. Este important să reţinem lucrul acesta. Sunt sigură că se va urmări cu atenţie dacă s-a respectat regulamentul, procedura”.

Citește și...