Omul de afaceri Avraham Morgenstern a fugit sau s-a ascuns pentru a se sustrage de la judecată, a încălcat cu rea-credință obligațiile controlului judiciar, nu a anunțat avocații de ce nu se poate prezenta la instanță, iar menajera omului de afaceri le-a spus polițiștilor care l-au căutat la locuința sa că nu l-a mai văzut de la jumătatea lunii mai, arată Curtea de Apel București în motivarea deciziei de arestare preventivă în lipsă.
Mandatul de arestare preventivă pentru 30 de zile emis 31 mai de instanță pentru Avraham Morgenstern va fi pus în aplicare când omul de afaceri va fi găsit, el fiind căutat de polițiști din 16 mai, dată de la care nu s-a mai prezentat la Secția 6 Poliție din Capitală pentru controlul judiciar.
Judecătorii Curții de Apel București care au decis înlocuirea controlului judiciar cu arestul preventiv arată, în motivarea deciziei, obținută de Vocea.biz, că din probe rezultă că Avraham Morgenstern „a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la judecată”, iar reaua-credință de care a dat dovadă rezultă din faptul că, în urma verificărilor, s-a constatat că acesta nu este la domiciliul indicat şi nici nu a menţionat personal, prin avocaţi sau prin alte persoane interpuse, care este motivul imposibilităţii de prezentare la instanță.
Avraham Morgenstern trebuia să meargă la Secția 6 Poliție pentru controlul judiciar în 15 mai, dar pentru că nu s-a prezentat, polițiștii au mers la locuința lui Morgenstern, în 16, 23, 24 și 29 mai, nefiind niciodată găsit. Polițiștii au găsit-o pe menajera lui Morgenstern, care le-a spus că ea face curăţenie de două ori pe săptămână, marţea şi joia, că nu l-a mai văzut pe omul de afaceri de două săptămâni și că ultimii bani i-au fost lăsaţi în apartament pe 11 mai, dată de la care nici nu l-a mai văzut.
În timpul judecării propunerii de arestare preventivă în lipsă, avocatul lui Avraham Morgenstern a admis că documentația depusă la dosar dovedește o încălcare a obligaţiilor din cadrul controlului judiciar, însă a arătat că nu se susține reaua-credinţă, argumentând că omul de afaceri a fost timp de trei ani sub măsuri preventive şi le-a respectat întotdeauna.
„De asemenea, faptul că a fost găsită menajera la adresa unde locuieşte, ridică semne de întrebare cu privire la faptul că ar fi ceva în neregulă cu privire la această situaţie”, a susținut avocatul lui Morgenstern.
Apărătorul le-a spus judecătorilor că nu știe unde este Morgenstern, cu care discuta de obicei la telefon, că nu a mai luat legătura cu omul de afaceri, care stătea singur în România și nici cu familia acestuia, care locuiește în Israel. Acesta a arătat că nu știe din ce motiv Morgenstern nu a răspuns la telefon şi nu s-a prezentat în faţa instanţei de apel, la termenul din 19 mai și nici ân 31 mai.
Curtea de Apel București a primit la dosar un raport amănunțit al verificărilor poliției din care rezultă că prima verificare la locuința din Capitală a lui Morgenstern a fost în 16 mai, după ce cu o zi înainte acesta nu s-a prezentat la secția de poliție pentru procedura din cadrul controlului judiciar.
De asemenea, în 31 mai, când s-a judecat cererea de înlocuire a controlului judiciar cu arestarea preventivă, Morgenstern trebuia să fie adus la instanță însoțit de jandarmi, dar aceștia au depus la dosar un proces-verbal din care rezultă că omul de afaceri nu a fost găsit la domiciliu. Mai mult, administrastorul blocului în care locuiește Morgenstern le-a spus jandarmilor că nu l-a mai văzut pe omul de afaceri de 3-4 luni.
Hotărârea luată de Curtea de Apel București în 31 mai este definitivă, astfel că Avraham Morgenstern ar putea fi dat în urmărire internațională, dacă se solicită instanței un mandat, în baza deciziei de arestare preventivă în lipsă și a informațiilor de la Poliție că acesta nu a mai fost găsit în țară.
Avraham Morgenstern, un apropiat al lui Radu Mazăre, căruia fostul primar al municipiului Constanța i-a dat un contract de aproape 10 milioane de euro pentru construirea locuinţelor sociale din cartierul “Henri Coandă” din Constanţa, iar în schimb ar fi primit de la omul de afaceri 175.000 de euro, este judecat din februarie 2015 într-un dosar în care este acuzat de evaziune fiscală, pentru că firma sa Shapir Structures nu a înregistrat toate veniturile încasate din trei contracte și a produs un prejudiciu bugetului de stat de peste 10 milioane de euro. Aproape doi ani mai târziu, în ianuarie 2017, Avraham Morgenstern a fost condamnat de Tribunalul București la 12 ani de închisoare, decizie contestată la Curtea de Apel, care va da o sentință definitivă.