Vasile Blaga, în procesul finanţării ilegale a PDL: “Nu am primit niciun cent”

Vocea.biz / 26.07.2017
Vasile Blaga, în procesul finanţării ilegale a PDL: “Nu am primit niciun cent”

Procesul pe fond în care Vasile Blaga este judecat pentru trafic de influenţă în dosarul finanţării ilegale a PDL în perioada 2011-2012, fiind acuzat că ar fi primit prin interpuşi 700.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan, a început la Tribunalul Bucureşti, unde fostul lider al PDL a susţinut, miercuri, că toate acuzaţiile care i se aduc sunt “construcţii SF”, iar declaraţiile martorilor şi ale inculpaţilor sunt contradictorii. Vasile Blaga a mai susţinut că nu a primit “niciun cent” şi că pe omul de afaceri Horaţiu Berdilă, pentru care ar fi făcut trafic de influenţă, nici măcar nu îl cunoaşte.

Vasile Blaga le-a spus magistraţilor că nu a avut nicio legătură cu numirile la conducerile Teletrans şi Transelectrica, aceste numiri fiind făcute în mandatul de ministru al lui Adriean Videanu.

El a mai susţinut că nu a “colaborat cel mai bine” cu fostul primar Gheorghe Ştefan, fost vicepreşedinte al PDL, iar pe omul de afaceri Horaţiu Berdilă nu îl cunoaşte, titrează News.ro.

“Nu am primit bani. Precizez că îl ştiu pe Ştefan Gheorghe, fost vicepreşedinte al PDL în perioada vizată de anchetă. Nu îl ştiu pe Horaţiu Berdilă. Nu am auzit de nicio firmă a acestuia. Cum puteam să fac trafic de influenţă pentru Berdilă, pe care nu îl cunosc? (…) Nu am primit niciun cent. Nici de la Ştefan şi nici de la Dan Grigoriu. Nu colaboram cel mai bine cu Gheorghe Ştefan”, a spus în instanţă fostul secretar general al PDL în perioada 1997-2011.

Fostul lider al PDL a mai susţinut că declaraţiile date în acest dosar de către Gheorghe Ştefan sunt contradictorii: Cum pot să îl cred pe Gheorghe Ştefan că nu o ştia pe Sanda Dean, fostă secretară a lui Băsescu şi a lui Boc? Lucra acolo din 2000. Ei spun că au pus banii în biroul meu. Sanda Dean nu a lucrat în Modrogan o secundă. N-am mai avut birou din 2008 în Modrogan 22. Sporadic mai ajungeam în acea clădire. Eu nu am fost şeful campaniei din 2009. Era Gheorghe Flutur. În 2012, Ştefan zice că i-a dat banii lui Dan Grigoriu, care i-a dat Sandei Dean? Vorbesc de cei 500.000 de euro. Sunt numai contraziceri în declaraţiile lor.
Nu am făcut niciodată trafic de influenţă. Această construcţie este SF”, le-a mai spus Blaga judecătorilor.

El a mai susţinut, de asemenea, că nu a avut niciun fel de înţelegere cu Gheorghe Ştefan pentru numirile în funcţiile de conducere din companii, pentru a obţine bani pentru partid.

Întrebat de procurorul DNA cum se făceau numirile în funcţiile de conducere din ministere şi companiile de stat, Blaga a răspuns: “Ca şi astăzi, ca şi în ţările din jur. Nu există o lege în acest sens”.

În 3 mai, Curtea de Apel Bucureşti a decis definitiv că judecarea dosarului în care Vasile Blaga este acuzat de trafic de influenţă pentru finanţarea ilegală a PDL în perioada 2011-2012 poate începe la Tribunalul Bucureşti.

În dosarul finanţării ilegale a PDL, în 28 noiembrie 2016, procurorii DNA Ploieşti l-au trimis în judecată pe fostul copreşedinte al PNL Vasile Blaga, pe care îl acuză de trafic de influenţă, pentru că, în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL şi senator, ar fi primit în patru rânduri, printr-un interpus, 200.000 de euro şi 500.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.

Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL imediat ce procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penală în cazul său.

Procurorii DNA Ploieşti au arătat, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi prin intermediul unor firme de tip „fantomă” ai căror administratori, martori în dosar, primeau comisioane cu valori cuprinse între 200 şi 1.500 de lei.

Anchetatorii DNA au identificat în acest dosar mai multe firme “fantomă” folosite pentru a scoate banii proveniţi din contractul dintre o companie naţională din domeniul energiei şi Romsys, astfel încât sumele, a căror valoare totală se ridică la 10 milioane de lei, să ajungă la PDL.

Potrivit anchetatorilor, una dintre companiile care au încheiat astfel de contracte a fost Transelectrica, al cărui director a fost numit prin ordin al ministrului Economiei de la acea vreme Adriean Videanu. Fostul primar din Piatra Neamţ este cel care a pus la punct întregul mecanism prin care peste două milioane de euro au ajuns la partid, tot el fiind şi cel care s-a ocupat de găsirea firmelor care să subcontracteze pe hârtie serviciile prevăzute în acele contracte şi care să scoate din bănci banii.

În 20 aprilie, fostul vicepreşedinte al PDL Gheorghe Ştefan a fost condamnat definitiv, de Curtea de Apel Bucureşti, la trei ani de închisoare cu executare, după ce a recunoscut că a făcut trafic de influenţă şi şi-a folosit funcţia pentru a obţine ilegal bani pentru partid.

Instanţa a mai dispus ca de la Gheorghe Ştefan să fie confiscată suma de 1.650.000 de euro şi a menţinut sechestrul pus de anchetatori pe imobile ale lui Ştefan, până la concurenţa sumei de 2.350.000 de euro.

În acordul de recunoaştere a vinovăţiei, procurorii au reţinut că, în perioada 2009 – 2012, Gheorghe Ştefan, în calitate de vicepreşedinte al PDL, în scopul obţinerii de sume de bani atât pentru sine, cât şi pentru partid, ”şi-a folosit în mod direct influenţa deţinută în mediul politic şi a determinat persoanele cu putere de decizie din ministerele de resort să numească la conducerea unei companii naţionale din domeniul energiei o anumită persoană”.

În aceeaşi perioadă, Gheorghe Ştefan ”i-a condiţionat persoanei numite prin influenţa sa că va fi menţinută în funcţia de conducere la compania naţională din energie dacă vor fi atribuite societăţii reprezentate de un om de afaceri din anturajul său o serie de contracte de achiziţii servicii şi produse IT”, potrivit DNA.

În paralel, Gheorghe Ştefan i-a promis omului de afaceri că va interveni la directorul companiei, astfel încât firma sa să câştige licitaţiile publice organizate, iar în schimb a pretins şi a primit între 10 şi 25% din valoarea fiecărui contract astfel încheiat, primind pentru sine şi pentru partidul din care făcea parte suma totală de aproximativ 10.000.000 lei (circa 2.350.000 euro), din care 700.000 euro au ajuns la Vasile Blaga, care cunoştea dinainte mecanismul descris anterior şi cu care a fost de acord, susţin procurorii

Gheorghe Ştefan execută din octombrie 2016 pedeapsa de şase ani de închisoare primită în dosarul “Microsoft”.

Citește și...