Persoane trimise în judecată pentru retrocedarea ilegală a unei păduri, prejudiciul estimat fiind de 36,5 milioane lei

Vocea.biz / 25.07.2017
Persoane trimise în judecată pentru retrocedarea ilegală a unei păduri, prejudiciul estimat fiind de 36,5 milioane lei

Mai multe persoane din Vâlcea, între care Petre Popescu, la data faptelor primar al comunei Boişoara, au fost trimise în judecată de către procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru abuz în serviciu, fiind suspectate că au retrocedat ilegal peste două mii de hectare de pădure, prin această acţiune prejudiciind statul şi diferite persoane cu peste 36,5 milioane de lei.

Procurorii DNA au anunţat, marţi, trimiterea în judecată pentru abuz în serviciu, în stare de libertate, a mai multor persoane din judeţul Vâlcea, titrează DNA.

Printre inculpaţi se numără Petre Popescu, la data faptei primar al comunei Boişoara şi preşedinte al comisiei locale pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, Mihai Săndulache, vicepreşedinte al aceleiaşi comisii, dar şi secretarul şi doi componenţi ai comisiei respective.

În plus, s-a dispus trimiterea în judecată a lui Gheorghe Popescu, la data faptei preşedinte al unei obşti, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la abuz în serviciu cu consecinţe deosebit de grave.

Potrivit procurorilor, în cursul anului 2006, comisia respectivă a stabilit ”în mod nelegal şi abuziv”, dreptul de proprietate asupra unei suprafeţe de 2.032,8 ha teren cu vegetaţie forestieră pentru obştea condusă de inculpatul Popescu Gheorghe, fără ca aceasta să formuleze cerere de reconstituire a dreptului de proprietate şi fără a dovedi că a avut în proprietate suprafeţe de teren forestier.

Ulterior, pe baza amplasamentului silvic realizat de inculpatul Popescu Mihail Doru, membrii Comisiei au semnat procesul verbal de punere în posesie, pentru suprafaţa de 1.328,2 hectare, aceste demersuri conducând, în final, la emiterea titlului de proprietate pentru suprafaţa respectivă.

”În realitate, a fost retrocedată o suprafaţă totală de 2.125,1 hectare cu vegetaţie forestieră, ce cuprindea terenuri care, anterior, au fost restituite, în baza legilor fondului funciar altor proprietari (persoane fizice şi juridice, iar o suprafaţă de 249,50 ha constituia fond forestier naţional al statului)”, anunţă DNA.

Potrivit procurorilor, aceste demersuri au determinat producerea unui prejudiciu în cuantum total de 36.535.228,75 lei (echivalent 11.509.696 euro), reprezentând paguba adusă atât Statului Român, cât şi unor persoane fizice şi juridice, corelativ cu realizarea unui folos necuvenit, în acelaşi cuantum, pentru obştea beneficiară a terenului.

În cauză, s-a dispus luarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor bunuri mobile şi imobile ce aparţin inculpaţilor.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vâlcea, cu propunere de a se menţine măsurile asigurătorii dispuse în cauză.

Citește și...