Direcția Națională Anticorupție susține că a găsit, în fieșetul procurorului Mihaela Iorga, o sumă importantă de bani, ceasuri de valoare și un stilou scump. DNA spune că a sesizat Inspecția Judiciară.
UPDATE: Procurorul Mihaela Iorga spune că obiectele urmau să fie confiscate şi încuiate în fişetul unui poliţist, Secţia a II-a DNA, unde a lucrat, neavând un birou de corpuri delicte. Ea a susţinut că se încearcă decredibilizarea sa.
DNA susţine că a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul procurorului Mihaela Iorga după ce într-un dosar din fişetul acesteia a fost găsită suma de 398.000 de lei şi un proces-verbal întocmit de procuror, act în care nu erau justificaţi banii, care nu ar fi provenit din fondul de flagrant al DNA. De asemenea, în dulapul procurorului DNA ar mai fi fost găsite ceasuri de valoare şi un stilou scump, titrează News.ro citând un răspuns trimis de DNA la solicitarea Digi24.
Potrivit DNA, ceasurile şi stiloul găsite în fişetul procurorului Mihaela Iorga au fost ridicate în urma unor percheziţii, dar nu au fost înregistrate în registru şi nici depuse la camera de corpuri delicte a DNA.
“Într-un dosar aflat în lucru au fost identificate bunuri (ceasuri evaluate la 67.631,49 de lei şi un stilou în valoare de 8.117 lei) ridicate cu ocazia unei percheziţii care nu au fost înregistrate în Registrul de evidenţă a valorilor şi corpurilor delicte. Verificând evidenţele secţiei, se constată că bunurile au fost ridicate cu ocazia unei percheziţii domiciliare efectuate în cursul urmăririi penale la un inculpat care a fost trimis în judecată. În rechizitoriu, este menţionat procesul-verbal de aplicare a sechestrului pentru opt ceasuri şi un stilou, identificate cu marca şi serie constructivă (ceasuri evaluate la 67.631,49 lei şi stiloul 8117 lei), cu precizarea că acestea au fost depuse la camera de corpuri delicte a DNA, fapt ce nu corespunde adevărului, deoarece, aşa cum am menţionat, bunurile au fost găsite în biroul doamnei procuror”, se arată în răspunsul DNA.
DNA mai susţine că într-un dosar din fişetul procurorului a fost găsită şi suma de 398.000 de lei şi un proces-verbal întocmit de procuror, iar în acest act nu erau justificaţi banii, care nu ar fi provenit din fondul de flagrant al DNA.
Un alt motiv de sesizare a Inspecţiei Judiciare în cazul Mihaelei Iorga este acela că într-o cauză penală în care erau cercetate mai multe persoane a solicitat şi obţinut declanşarea procedurilor pentru obţinerea avizului necesar urmăririi penale faţă de una dintre persoane, iar după obţinerea avizului a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de persoană respectivă la o zi după împlinirea termenului de prescripţie, “împrejurare care generează consecinţe asupra întregii cauze”.
În 4 iulie, Secţia pentru procurori a CSM a avizat revocarea procurorilor Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga de la DNA, conform solicitării adresate de către şefa DNA Laura Codruţa Kovesi, iar a doua zi Kovesi a semnat revocarea celor doi.
Procurorul Mihaela Moraru Iorga declara, la ieşirea de la CSM, unde a fost audiată la Secţia pentru procurori, că tensiunea dintre ea şi procurorul şef a părut din cauza faptului că a refuzat să dea curs unor solicitări, dând exemplu un dosar în care Kovesi a cerut ca Elena Udrea să fie reţinută, însă ea a impus măsura controlului judicar.
Direcţia Naţională Anticorupţie preciza, într-un răspuns transmis la solicitarea News.ro, că procurorii Doru Ţuluş şi Mihaela Moraru Iorga, pentru care şefa instituţiei a cerut revocarea în 29 iunie, nu mai îndeplinesc condiţia bunei reputaţii pentru a fi procurori în cadrul DNA, aşa cum rezultă din Codul Deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Ulterior, procurorii DNA Mihaela Iorga, Doru Ţuluş şi Marin Nicolae au sesizat Inspecţia Judiciară, acuzând că procurorul şef al DNA se implică în ancheta privind înregistrarea unei şedinţe a DNA, făcând presiuni asupra procurorilor şi solicitând teste cu detectorul de minciuni.