Udrea: Ar fi obligatoriu să fie demisă Kovesi. Voi face plângere la CSM

vocea.biz / 06.07.2017
Udrea: Ar fi obligatoriu să fie demisă Kovesi. Voi face plângere la CSM

Elena Udrea spune că ar fi obligatoriu ca Laura Codruţa Kovesi să fie demisă, dar acest lucru nu se întâmplă pentru că cei care ar trebui să ia decizia sunt “oameni cu probleme sau care pot fi şantajaţi”. Fostul ministru al Dezvoltării Regionale susţine că va face plângere la Consiliul Superior al Magistraturii, după dezvăluirile procurorul Mihaiela Iorga, revocată din DNA.

Fostul ministru Elena Udrea, care joi a ajuns la instanţa spremă pentru un nou termen în dosarul în care este judecată alături de Ioana Băsescu şi Dan Andronic,  susţine că nu are pârghii pentru a se plânge de abuzuri privind dosarele penale în care este vizată şi “faţă de acţiunile Codruţei Kovesi şi ale lui Florian Coldea”, mai ales în condiţiile în care preşedintele României, “din motive de dosare personale ale familiei, iese şi girează aceste persoane şi abuzurile” acţiunile Codruţei Kovesi. Udrea a făcut referire şi la procurorul general al României, susţinând că este un “executant al doamnei Kovesi”, dar şi la noul dosar trimis instanţei, judecat de același complet care a condamnat-o în dosarul “Gala Bute”, scrie Mediafax.

Referitor la scandalul din DNA, Elena Udrea susţine că ar fi obligatoriu să fie demisă Laura Codruța Kovesi. „Nu cred că există în lumea asta civilizată şi democratică vreo situaţie în care un procuror-şef ar mai rămâne în funcţie după tot ce s-a aflat despre dânsa. De la minciuni pe care le spune permanent, la relaţii neprincipiale şi oculte cu clasa politică, cu oameni de afaceri, până la abuzurile pe care le săvârşeşte. A distrus încrederea în justiţia din România şi, totuşi, cei care ar trebui să-i ceară demisia sau să o demită, la rândul lor oameni cu probleme sau care pot fi şantajaţi, continuă să o susţină”, a spus Udrea.

Întrebată dacă o bucură conflictul din DNA, Elena Udrea a spus că o “îngrozeşte”. “Este incredibil că aflăm lucrurile astea, nu că le spune Elena Udrea, nu că vorbeşte un inculpat, ci un procuror, un procuror care m-a arestat o dată, nu care ar fi avut o simpatie specială pentru mine. Când oamenii din sistem demască aceste lucruri şi nu se întâmplă nimic, nu are cum să mă bucure”, a adăugat fostul ministru.

După ce procurorul Mihaiela Iorga a declarat că Laura Codruţa Kovesi i-a cerut, prin intermediul lui Călin Nistor, să o reţină pe Elena Udrea deşi nu exista şi un aviz al Parlamentului pentru arestarea preventivă, fostul ministru al Dezvoltării Regionale spune că va face plângere la CSM.

“Înţeleg că instigarea la represiune nedreaptă nu se pedepseşte în penal. În mod cert, voi face plângere la CSM, nu că aş avea încredere în CSM-ul condus de doamna Ghena, dar poate că vor veni şi vremuri în care toate aceste plângeri vor fi luate în seamă şi analizate corect”, a mai declarat fostul ministru.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) i-au trimis în judecată, în 24 mai, sub control judiciar, pe Elena Udrea, la data faptelor ministru al Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru instigare la luare de mită, spălare a banilor, pe Gheorghe Nastasia, fost secretar general al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului, pentru luare de mită, pe Victor Tarhon,fost preşedinte al Consiliului Judeţean Tulcea, tot pentru luare de mită, pe Ioana Băsescu, notar public, fiica fostului preşedinte Trian Băsescu, pentru instigare la delapidare, instigare la spălarea banilor, pe Silviu Wagner, la data faptei director general al unei societăţi comerciale cu capital majoritar de stat, pentru delapidare şi pe Dan Andronic, în stare de libertate, pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului.

„În cursul anului 2009, în contextul campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale, au fost colectate sume de bani provenite din infracţiuni de corupţie, delapidare şi evaziune fiscală care au fost folosite, ulterior, pentru plata unor servicii prestate în campania electorală. Legătura dintre persoanele care obţineau banii pe cale nelegală şi prestatorii de servicii legate de campanie era realizată de inculpata Udrea Elena Gabriela. Aceasta conducea un staff de campanie informal al unuia dintre candidaţi şi, din această poziţie, coordona atât achiziţiile de servicii de campanie, cât şi persoanele care au acţionat ca intermediari pentru plăţile realizate, astfel încât sumele de bani să ajungă la societăţile prestatoare”, potrivit DNA.

Citește și...