Procurorul general, despre controlul cerut de ministrul Justiţiei: Nu mă tem de nimic

vocea.biz / 04.07.2017
Procurorul general, despre controlul cerut de ministrul Justiţiei: Nu mă tem de nimic

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi, la CSM, că nu a fost înştiinţat în legătură cu controlul solicitat de ministrul Justiţiei la instituţia pe care o conduce, dar a precizat că nu se teme de nimic şi că Ministerul Public este o instituţie puternică şi echilibrată.

“Nu am primit înştiinţarea oficială”, a declarat Lazăr, referindu-se la controlul solicitat de ministrul Tudorel Toader Inspecţiei Judiciare, dar a precizat că este dreptul ministrului să ceară un astfel de control.

“Nu mă tem de nimic, Ministerul Public este o instituţie puternică, echilibrată, care îşi face datoria în conformitate cu legea”, a afirmat procurorul general.

Ministrul Justiţiei Tudorel Toader a anunţat luni că a cerut Inspecţiei Judiciare să verifice activitatea managerială la DNA şi la Parchetul ICCJ, unde de zece ani nu au mai fost făcute evaluări.

“Am sesizat Inspecţia juidicară a CSM pentru a face evaluări de fond privind activitatea managerială la DNA, pe de o parte, şi la Ministerul Public, Parchetul ICCJ, pe de altă parte pentru că la cele două autorităţi nu au mai fost făcute evaluări de fond privind activitatea managerială din 2007. (…) Zece ani de zile o instituţie să nu fie verificată, evaluată nu ştiu dacă este tocmai în regulă, motiv pentru care am sesizat Inspecţia Judiciară, verificările sunt în curs de desfăşurare, aştept cu interes concluziile evaluării”, a afirmat ministrul.

El şi-a exprimat speranţa că evaluările de management vor arăta “că nu avem o justiţie selectivă” şi că se respectă cronologia soluţionării, în funcţie de cea a înregistrării cauzelor.

(News.ro)

Citește și...