Un avocat din Constanța ajunge ca inculpat în fața instanței pentru că a luat 3.800 de lei de la un bărbat cercetat pentru șantaj și proxenetism căruia i-a promis că îl ajută cu informații de la Poliție despre un caz de trafic de droguri, pe care să le folosească la un denunț ce i-ar fi putut aduce reducerea pedepsei.
Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) Constanța l-au trimis în judecată pe avocatul Tiberiu Bogdan Ionescu, pentru trafic de influență și favorizarea făptuitorului.
Potrivit rechizitoriului procurorilor, în perioada mai – iunie 2016, avocatul Tiberiu Bogdan Ionescu a pretins, printr-un intermediar, de la o persoană cercetată pentru șantaj și proxenetism suma de 1.000 euro, din care a primit 3.800 de lei. Ionescu a promis că, în schimbul banilor, va obține de la polițiști de la Brigada de Combatere a Criminalității Organizate (BCCO) Constanța informații despre comiterea unor infracțiuni de trafic de droguri, pe care să le folosească la un denunț la Parchet, pentru a beneficia de o reducere a pedepsei pe care ar fi putut să o primească pentru faptele de care era acuzat.
Avocatul s-a ținut de cuvânt și i-a dat „informațiile” promise, dar acestea nu erau reale și nu au avut finalitatea așteptată de bărbatului cercetat, care plătise ca să spere la o pedeapsă mai mică.
Procurorii au pus sechestru pe un autoturism al avocatului Tiberiu Ionescu și cer Curții de Apel Constanța, care va judeca dosarul, să mențină măsura asigurătorie.