Toggle Menu
  1. Home/
  2. Justiție/

Zece braconieri şi contrabandişti de arme, reţinuţi de poliţişti. Un adevărat arsenal descoperit în urma percheziţiilor

Polițiștii din Bacău au reținut zece persoane bănuite de săvârșirea infracțiunilor de contrabandă calificată cu arme, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.

Joi, 19 ianuarie, polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, cu sprijinul polițiștilor Direcției Operațiuni Speciale — I.G.P.R., au efectuat 66 de percheziții pe raza comunelor Bogdănești, Oituz și Cașin, la locuințele și stânele celor bănuiţi de contrabandă calificată cu arme, nerespectarea regimului armelor și munițiilor și braconaj cinegetic.

Activitatea s-a desfășurat în cadrul unui dosar penal instrumentat de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase Bacău, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău.

Din investigații au rezultat indicii că persoanele în cauză ar fi deținut ilegal arme și muniții care ar fi fost folosite la săvârșirea infracțiunilor de braconaj cinegetic. Carnea, pieile și trofeele ar fi fost în cele mai multe cazuri împărțite între ei, iar uneori comercializate.

În urma efectuării perchezițiilor au fost identificate, ca deținute illegal, și indisponibilizate în vederea confiscării: o armă de vânătoare cu glonț calibru 30-06, două arme de vânătoare cu alice calibru 12 și calibru 16, o armă de tir calibru 5,6, zece arme confecționate artizanal, cu alice de diferite calibre, două pistoale neletale supuse autorizării, 324 de bucăți cartușe de diferite calibre, două capcane metalice, 14 trofee de vânat, 800 de grame de pulbere, 85 de tuburi de cartușe de diferite calibre, 12 bucăți de produse pirotehnice, două lunete, un dispozitiv de vedere pe timp de noapte, 29 de kilograme de carne de vânat, un corp de grenadă și trei bucăți de proiectile de diferite calibre din perioada ultimului război mondial și o plasă monofilament.

În cauză s-a dispus reținerea pentru 24 de ore a zece persoane, urmând să fie prezentate Tribunalului Bacău cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Anca Miklos