Dorin Cocoș a fost adus din penitanciar pentru a fi audiat în calitate de martor în dosarul „Gala Bute”, în care fosta lui soție, Elena Udrea, este acuzată de luare de mită și abuz în serviciu. Omul de afaceri a relatat, miercuri, cum a achitat costurile unei excursiilor de lux în care în Elena Udrea pleca însoțită de Anamaria Topoliceanu, acum denunțătoare, și Tudor Breazu co-inculpat.
„În perioada 2-5 septembrie 2011 am fost în Grecia, la Halkidiki, la un resort, împreună cu Elena Udrea, doctorul Brădișteanu și partenera lui și o familie apropiată, Adrian Roncea și Simona Roncea. Parcă au fost și Tudor Breazu și Anamaria Topoliceanu, nu însemnau mare lucru pentru mine. (…) La rugămintea Elenei, eu am fost cel care am dat banii – 10.000 de euro lui Topoliceanu. Am plătit banii ăștia cum am plătit mereu. Elena nu mi-a dat nicio explicație, probabil Topoliceanu plătise banii ăștia. I-am dat banii cam la o săptămână. Doamna Topoliceanu a mai mers în excursii cu noi și de fiecare dată eu eram cel care plătea, inclusiv pentru Topoliceanu. Dintre toate aceste excursii, Breazu a venit însoțit o dată sau de două ori”, a declarat omul de afaceri Dorin Cocoș.
Acesta a spus că i-a dat bani Anamariei Topoliceanu și cu alte ocazii. „Topoliceanu a luat banii fără să îmi zică nimic. Nu era pentru prima dată când îi dădeam bani pentru diferite ocazii, pentru a-și cumpăra ceva sau a rezolva anumite probleme”, a mai spus Dorin Cocoș.
Omul de afaceri Dorin Cocoș a fost condamnat definitiv la 2 ani și 4 luni pentru trafic de influență și spălare de bani în dosarul „Microsoft”, alături de Dumitrru „Niro” Nicolae, Gabriel Sandu și Gheorghe „Pinalti” Ștefan.
Procurorii DNA, care au trimis-o în judecată pe Elena Udrea în dosarul „Gala Bute” în aprilie 2015, spun că aceasta a coordonat un sistem prin care apropiaţii săi au primit bani de la mai multe firme pentru a le garanta plata la timp a lucrărilor finanţate de Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului, o parte din sume ajungând la fostul ministru.
Elena Udrea este acuzată de trei infracţiuni de luare de mită, precum şi de abuz în serviciu şi tentativă la folosirea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete pentru obţinerea pe nedrept de fonduri europene, arată DNA.