Anchetatorii bucureșteni au ridicat, marți, un bărbat pe care îl suspectează că a înșelat numeroase femei din România, prejudiciul calculat până în prezent fiind de 19.000 de lei, spun surse judiciare.
Potrivit surselor citate, ofițeri ai Direcției de Operațiuni Speciale, Secția 1 Poliție din Capitală și SAS Caraș Severin au descins la locuinţa bărbatului din Caransebeș pentru a pune în executare un mandat de percheziţie emis de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti.
Sursele citate precizează că bărbatul este cercetat pentru că ar fi indus în eroare mai multe femei printr-o metodă inedită.
Astfel, explică acestea, bărbatul aborda victimele prin intermediul unui site de matrimoniale şi le cucerea sub promisiunea unei relaţii de poveste.
După câteva zile de conversaţii în care îşi declara dragostea şi le sucea minţile femeilor care credeau că şi-au găsit jumătatea, beneficiind de încrederea acestora, le solicita diverse sume de bani cu titlu de împrumut pe termen scurt.
După ce primea banii, bloca numerele femeilor şi dispărea din viaţa lor.
Pentru a îşi face povestea credibilă, arată sursele citate, acesta susţinea că este angajat în domenii importante precum IT sau NATO şi că are de încasat un comision de zeci de mii de euro ca urmare a muncii depuse într-un proiect european.
Pentru deblocarea comisionului înscă bărbatul pretindea că are nevoie de această sumă de bani.
Motivul pentru care el personal nu putea plăti această sumă varia, unora dintre victime spunându-le că este în spital, altora că este plecat în străinătate sau pur şi simplu că este ocupat.
Escrocul sentimental se recomanda sub un nume fals şi solicita ca banii să fie transmişi prin mandat poştal către „responsabilul cu deblocarea comisionului”, numele acestuia fiind numele său real, mai spun sursele citate.
Până la momentul difuzării acestei știri bărbatul este suspectat că ar fi înşelat prin această metodă cinci femei iar prejudiciul produs prin aceste cinci cazuri este de 19.000 de lei.
Sursele citate precizează că există informații potrivit cărora numărul victimelor este mai mare, dar că multe dintre femeile înșelate în acest fel nu au depus plângeri ”de rușine”.