Primarului Aradului, Gheorghe Falcă, acuzat de conflict de interese. ANI a sesizat Parchetul General-UPDATE

vocea.biz / 27.02.2017
Primarului Aradului, Gheorghe Falcă, acuzat de conflict de interese. ANI a sesizat Parchetul General-UPDATE

ANI anunţă că a sesizat Parchetul General în legătura cu existenţa unui conflict de interese penal, în care s-ar fi aflat primarul din Arad, Gheorghe Falcă, potrivit Mediafax. Edilul PNL ar fi aprobat documente pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de o firmă la care el şi soţia sunt asociați. Primarul neagă însă acuzațiile. El a declarat, pentru News.ro, că firma la care el şi soţia sa sunt acţionari nu are contracte cu instituţii publice, și că a fost verificat aproape în fiecare an de ANI.

”În exercitarea atribuţiilor de serviciu, Falcă Gheorghe a semnat şi aprobat 31 certificate de urbanism, patru autorizaţii de construire, două avize de oportunitate, două autorizaţii de desfiinţare şi o expunere de motive pentru 27 de beneficiari ale căror proiecte au fost realizate de aceeaşi societate comercială – Pro Arhitectura Arad SRL, societate în cadrul căreia persoana evaluată şi soţia sa deţin calitatea de asociaţi. De asemenea, soţia persoanei evaluate deţine şi funcţia de administrator la societatea comercială Pro Arhitectura Arad SRL. Cele 40 de acte materiale au fost semnate şi aprobate de Falcă Gheorghe, în calitate de primar al municipiului Arad, pe perioada mandatelor 2008 – 2012, respectiv 2012 – 2016. În perioada evaluată, SC Pro Arhitectura Arad SRL a distribuit dividende în cuantum de 403.000 Lei. Astfel, procedura de semnare şi aprobare a documentelor sus-menţionate a generat, în mod indirect, un folos material atât pentru Falcă Gheorghe, cât şi pentru soţia acestuia”, se arată într-un comunicat de presă al ANI.

Astfel, Agenţia Naţională de Integritate a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Gheorghe Falcă a fost informat de inspectorii agenției.

Citește și...