Rechizitoriu DNA. Cum s-a încercat acoperirea unui contract fără licitație la Aeroportul din Cluj-Napoca

vocea.biz / 24.02.2017
Rechizitoriu DNA. Cum s-a încercat acoperirea unui contract fără licitație la Aeroportul din Cluj-Napoca

Rechizitoriul trimis de procurorii DNA către Tribunalul Cluj în cazul directorului general al Aeroportului Internaţional Cluj, David Ciceo, şi al omului de afaceri Ioan Bene, ambii trimişi în judecată, arată modul în care cei doi, lucrând alături de fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Horea Uioreanu au negociat realizarea fără forme legale a lucrărilor de extindere a pistei de către firma lui Bene şi modul în care cei trei au încercat să acopere cu acte urmele unor lucrări deja executate, informează News.ro. În schimbul acestui favor, David Ciceo a primit un imobil de 764 de metri pătraţi, trecut pe numele părinţilor, spun procurorii.

Potrivit rechizitoriului trimis de către procurorii DNA spre judecare, Ciceo, Bene şi Uioreanu au încercat să acopere urmele unui contract atribuit ilegal, realizând actele aferente când lucrările erau deja executate.

Lucrările pentru etapa a doua a proiectului de extindere a pistei, atribuite firmei lui Ioane Bene fără licitaţie, au fost demarate la finele lunii octombrie, în 2013, şi finalizate în martie 2014. Cu toate acestea, abia în data de 11 aprilie 2014, Aeroportul Internaţional publica un anunţ de atribuire pentru lucrări deja executate integral.

„Aeroportul Internaţional «Avram Iancu» Cluj RA, în calitate de autoritate contractantă, a publicat anunţul de atribuire nr. 177756/11.04.2014 prin care a făcut public faptul că, contractul «Proiectare şi execuţie platformă de staţionare aeronave Apron 4» a fost atribuit asocierii SCC N. SA – SC I. S. SRL- SC G.A. SRL, sens în care a fost încheiat contractul nr. 61/07.03.2014 la o valoare de 15.809.458,56 lei”, se arată în rechizitoriu.

În data de 8 mai 2014, la aproape două luni de la finalizarea lucrărilor, arhitectul şef şi preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, au emis şi autorizaţia de construire pentru lucrările deja executate, moment în care Ioan Bene a dispus întocmirea actelor necesare, ”pentru a putea face încasări ale lucrărilor ce erau demult executate şi finalizate, încasarea contravalorii acestora fiind, în mod evident, urmărită cu ardoare de persoanele interesate, de unde şi rapiditatea cu care au fost întocmite actele privind situaţiile de lucrări, verificări, facturi, la un moment imediat următor după eliberarea autorizaţiei”, arată procurorii.

Patru zile mai târziu, în 12 mai 2014, Uioreanu l-a chemat la sediul instituţiei pe Ioan Bene, căruia i-a comunicat că CJ va face în cursul zilei o plată de 18 miliarde de lei către regia aeroportului. Odată ce a aflat despre acest fapt, Bene l-a apelat pe David Ciceo şi i-a cerut să verifice daca au intrat banii, directorul aeroportului promiţând că, în situaţia în care cele comunicate de confirmă, de îndată, îi va face la rândul său, plata, potrivit DNA.

Lucrările la aeroport s-au desfăşurat în trei etape. În 2011, asocierea din care făcea parte şi firma lui Ioan Bene a câştigat licitaţia pentru finalizarea şi întreţinerea lucrării ”Pistă de decolare aterizare de 3.500 m etapa 1 şi suprafeţe de mişcare aferente” la un preţ de 32.436.982,99 euro, durata contractului fiind stabilită la 3 ani, respectiv până la 5 septembrie 2014.  Lucrările au fost finalizate în octombrie 2013, după ce la contract au mai apărut 24 de acte adiţionale care au făcut ca suma totală a contractului să treacă de 42 de milioane de euro. După acest prim succes, Ioan Bene, prin firma sa SC N. SA, s-a arătat interesat de continuarea lucrărilor şi pentru a doua etapă a proiectului, arată anchetatorii.

În schimbul acestui favor, lui David Ciceo i-a fost remis un imobil deţinut şi ulterior finisat de către firma lui Bene. Pentru a nu atrage atenţia, rechizitoriul arată că, iniţial, imobilul a fost înscris pe numele părinţilor lui David Ciceo, „iar finalmente, după o întreagă succesiune de acte juridice, determinată, în parte, de decesul lui C.G., atribuit exclusiv mamei sale”.

Din probele de la dosar rezultă că David Ciceo a primit o construcţie edificată pe trei nivele – regim S+P+2E, în suprafaţa totala de 764,21 mp.

„Pentru a ascunde primirea respectivului imobil în condiţii ilicite, acesta a fost înscris pe numele părinţilor inculpatului C.D.I. [n.r David Ciceo] la data de 18.10.2012, data la care a fost încheiat contractul autentic de vânzare cumpărare în care s-a consemnat că părinţii inculpatului au cumpărat proprietatea pentru suma totală de 690.000 lei. La data tranzacţiei, imobilul nu era finisat şi nici racordat la reţele de energie electrică, apă canal, etc”, se mai arată în rechizitoriu.

În ceea ce-l priveşte pe Horea Uioreanu, acesta a primit constant sume de bani de la omul de afaceri, pe parcursul perioadei octombrie 2012 – mai 2014, cauză în care fostul preşedinte al CJ a fost deja cercetat şi condamnat, susţin procurorii DNA.

Până la finalizarea cercetărilor, procurorii au dispus luarea de măsuri asiguratorii în ceea ce-l priveşte pe David Ciceo. Astfel, s-a pus sechestru pe imobilul primite de către Ciceo de la omul de afaceri Ioan Bene. Măsura a fost contestată, dar respinsă de judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj.

Directorul general al Aeroportului Internaţional ”Avram Iancu” din Cluj-Napoca, David Ciceo, a fost trimis în judecată de DNA pentru luare de mită, fiind acuzat că a primit un imobil de 690.000 de lei pentru ca o firmă să realizeze lucrări nelegale la aeroport, finanţate din bani publici, în condiţiile în care un contract încheiat în acest sens se finalizase. Alături de Ciceo, în acest dosar a fost trimis în judecată şi omul de afaceri Ioan Bene, căruia îi aparţinea firma care a executat lucrările respective, el fiind condamnat la închisoare în dosarul fostului şef al CJ Cluj Horea Uioreanu.

Citește și...