O nouă condamnare pentru fostul senator Cătălin Voicu: 5 ani de închisoare în dosarul Electrica

vocea.biz / 17.02.2017
O nouă condamnare pentru fostul senator Cătălin Voicu: 5 ani de închisoare în dosarul Electrica

Fostul senator Cătălin Voicu a fost condamnat, vineri, de Tribunalul Bucureşti la 5 ani de închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu, în dosarul privind achiziţii ale societăţilor Electrica, Electrica Serv şi Servicii Energetice Moldova de echipamente de protecţie şi de lucru cu adaosuri de aproape 2.500%, transmite News.ro.

Pedeapsa a fost unită cu condamnarea la 7 ani de închisoare primită de Voicu în 2013, în dosarul de corupţie, instanţa dispunând ca fostul senator să o execute pe cea mai grea, dar menţinând liberarea condiţionată decisă în februarie 2016, când Voicu a ieşit din penitenciar.

Decizia nu este definitivă şi poate fi contestată la Curtea de Apel Bucureşti.

Prin aceeaşi decizie, instanţa a dispus ca Voicu, împreună cu ceilalţi inculpaţi din dosar, să plătească societăţii Servicii Energetice Moldova despăgubiri civile de 5.284.893 de lei, echivalent a aproape 1.4 milioane de euro.

Cătălin Voicu a fost trimis în judecată în acest dosar în noiembrie 2014, de procurorii DNA, care l-au acuzat de complicitate la abuz în serviciu, faptă pe care a comis-o în perioada în care era consilier la Departamentul Securităţii Naţionale din cadrul Administraţiei Prezidenţiale.

Potrivit rechizitoriului, în perioada 2004-2005, Cătălin Voicu, folosindu-se de funcţiile de consilier la Administraţia Prezidenţială şi ulterior deputat, a intervenit la directorul Electrica din acea perioadă, Nicolae Coroianu, şi la directorul economic să acorde contracte firmei Tech Safety pentru livrarea de produse din domeniul protecţiei muncii, în condiţiile în care societăţile beneficiare Electrica, Electrica Serv şi SISE Moldova aveau produse pe stoc peste necesar şi la preţuri supraevaluate de la acelaşi furnizor.

În urma acestor intervenţii, Nicolae Coroiu a dispus funcţionarilor din subordine, iar Petru Andronache a aplicat aceste dispoziţii privind achiziţii publice de echipament individual de protecţie şi echipament de lucru în valoare totală de 14.750.685 de lei (fără TVA) de la societatea Tech Safety.

Echipamentele au fost achiziţionate la un preţ supraevaluat, fără a se organiza vreo procedură de achiziţie publică,  fiind prin încredinţare directă, fără a exista o negociere a preţului, care a fost stabilit potrivit intereselor furnizorului.

Astfel, au fost încheiate 77 de contracte cu firma Tech Safety, facturile pentru echipamentele livrate fiind achitate în regim de urgenţă.

 

Citește și...