Judecătorii instanței supreme arată în motivarea deiciziei prin care au decis mărirea pedepsei lui Liviu Dragnea și condamnarea sa definitivă la doi ani de închisoare cu suspendare, că instanța de fond nu a individualizat corespunzător faptele comise de acesta în dosarul Referendumul.
În acest context, Completul de 5 Judecători consideră că anumite circumstanţe concrete de săvârşire a faptei, ca și anumite date personale ce îl caracterizează pe Dragnea ”trebuie valorificate într-o mai mare măsură în procesul de individualizare a pedepsei”.
”Astfel, având în vedere că apelantul intimat inculpat era coordonatorul la nivel naţional al campaniei electorale din partea PSD, dar şi secretar general al acestui partid şi preşedinte al Uniunii Consiliilor Judeţene din România, funcţii publice care impuneau un comportament ireproşabil, în spiritul respectului datorat normelor legale şi morale, împrejurarea că acesta a ales, în două situaţii distincte, să îşi folosească abuziv autoritatea şi influenţa de care se bucura în cadrul partidului pentru a denatura rezultatul scrutinului electoral prin recurgerea la mijloace nelegale a fost de natură a crea prejudicii serioase noţiunii de exercitare liberă a dreptului de vot în cadrul unei societăţi democratice, ceea ce a pus sub semnul întrebării corectitudinea întregului proces electoral”, scriu judecătorii în motivarea lor.
Judecătorii relevă pe larg motivele pentru care trebuie mărită pedeapsa de un an și arată că prin faptele sale Dragnea a provocat o stare de neîncredere în rândul polulației în cazul organizării scrutinelor.
”De asemenea, acţiunile apelantului intimat inculpat au determinat o stare de neîncredere a opiniei publice cu privire la modul de desfășurare a procesului electoral și la modul de acţiune al reprezentanților clasei politice cu ocazia organizării referendumului și al scrutinelor, în general”, scriu judecătorii ICCJ.
În aceste condiţii, contrar opiniei primei instanţe, Completul de 5 Judecători a apreciat că revenirea, de către Dragnea, chiar a doua zi după transmiterea adresei nr.687/SG din 13 iulie 2012, asupra solicitărilor adresate membrilor de partid din teritoriu de a se organiza de tombole cu premii condiţionate de participarea la referendum, nu poate fi apreciată ca denotând un pericol social redus al faptei.
”Din textul adresei nr.688/SG din 14 iulie 2012 nu rezultă că apelantul înţelege să remedieze o conduită sancţionată de lege ca nelegală, ci acesta încearcă să evite o interpretare a acestei conduite pe care, personal, a considerat-o «forţată», în raport cu legislaţia în vigoare”, spun judecătorii.
Ca atare, mai notează aceștia, ”gradul de pericol social al faptei de folosire a influenţei prin solicitarea adresată membrilor de partid din teritoriu de a organiza tombole cu premii, la care să aibă acces doar persoanele care dovedesc participarea la referendum”, nu poate fi apreciat exclusiv prin prisma timpului extrem de scurt în care prima adresă a avut valabilitate şi a produs efecte juridice, ci prin prisma importanţei valorilor sociale afectate care, în cauză, au fost reprezentate de relaţiile sociale legate de organizarea scrutinelor electorale cu respectarea normelor de drept în vigoare într-o societate democratică.
Magistrații notează că, fără a ignora circumstanţele personale favorabile ale lui Liviu Dragnea, cum ar fi lipsa antecedentelor penale, prezentarea în faţa instanţelor, ori de câte ori a fost solicitat şi poziţia sa în societate, aspecte valorificate și la stabilirea modalității de executare a pedepsei, se constată că aceste circumstanţe ”sunt puse în umbră de atitudinea de negare, în ciuda evidenţelor, a activităţii sale infracţionale şi a existenţei elementelor relevante în angajarea răspunderii sale penale”.
”În consecinţă, în raport de ansamblul considerentelor anterior expuse, instanţa de control judiciar apreciază că în vederea asigurării scopului prevăzut de dispoziţiile art.52 Cod penal anterior, în legătură cu necesitatea de a fi respectate legile ţării cu ocazia campaniilor electorale, Completul de 5 Judecători va admite critica Parchetului, doar sub aspectul cuantumului inadecvat al pedepsei, urmând a aplica inculpatului Dragnea o pedeapsă într-un cuantum majorat, de 2 ani închisoare, considerat apt să asigure scopul educativ al pedepsei, dar și exemplaritatea acesteia, iar prin modalitatea de executare aleasă de instanţă, să faciliteze reinserţia socială a apelantului intimat inculpat Dragnea Liviu Nicolae”, conchid judecătorii.