Zi decisivă pentru românii care au credite în franci elveţieni. Magistraţii CCR, aşteptaţi să pronunţe pe conversia creditelor

vocea.biz / 07.02.2017
Zi decisivă pentru românii care au credite în franci elveţieni. Magistraţii CCR, aşteptaţi să pronunţe pe conversia creditelor

Curtea Constituţională (CCR) este aşteptată să se pronunţe marţi asupra sesizării de neconstituţionalitate privind legea conversiei creditelor în franci elveţieni, dacă discuţiile nu vor fi din nou amânate, aşa cum s-a întâmplat până acum de două ori, notează News.ro.

O decizie era aşteptată încă din luna noiembrie, dar a fost amânată de judecători pentru 18 ianuarie şi, ulterior, pentru 7 februarie 2017.

”Am amânat-o pentru acea formulă magică, pentru examinarea mai adâncă a problematicii şi pentru a da o decizie care să fie şi în consonanţă, nu în sensul soluţiei finale a admiterii sau respingerii, cu analiza pe care am făcut-o acolo (Legea dării în plată – n.r.) cu privire la retroactivitate, cu privire la impreviziune, dacă se aplică şi aici sau nu. N-am mai cerut nimic, doar simţim nevoia unei aprofundări a motivelor pentru care vom da o soluţie sau alta”, a precizat ultima dată preşedintele Curţii Constituţionale, Valer Dorneanu.

Sesizarea a fost trimisă de Guvern la Curte pe 24 octombrie, după adoptarea de către Parlament a legii care prevede conversia creditelor în franci elveţieni la cursul de la data acordării.

Executivul a apreciat că legea operează retroactiv, dar a dat aviz pozitiv proiectului în condiţiile în care ar fi fost incluse mai multe prevederi cu caracter social, precum un grad de îndatorare şi un plafon.

Guvernul a considerat că aplicarea legii şi la creditele în derulare contravine principiului neretroactivităţii şi previzibilităţii legii, consacrate de Constituţie. Pe de altă parte, spune că aceste principii pot fi încălcate, dacă există un temei social, potrivit unui punct de vedere transmis Camerei Deputaţilor anterior adoptării proiectului.

Cabinetul Cioloş a cerut ca legea să fie aplicată doar persoanelor fizice consumatori, cu credite de până la 150.000 de euro (echivalent în franci elveţieni) şi cu un grad de îndatorare de peste 50% din veniturile nete. Deputaţii au adoptat însă proiectul în unanimitate, fără a ţine cont de opinia Executivului.

Obiecţiile Guvernului exprimate în dialogul cu Parlamentul au fost reluate în sesizare. “Guvernul a avizat pozitiv în Parlament legea conversiei în franci elveţieni în condiţiile în care forma votată ar fi păstrat caracterul social al iniţiativei parlamentare. Legislativul însă nu a ţinut cont de această opinie transmisă de Guvern şi legea adoptată a depăşit cadrul social motiv pentru care Guvernul contesta aceasta formă la CCR”, afirma Executivul.

Iniţial, la propunerea lui Viorel Ştefan, atunci preşedintele Comisiei de finanţe-bănci, astăzi ministru al Finanţelor, deputaţii au introdus condiţia privind gradul de îndatorare, precum şi un plafon de 250.000 de franci elveţieni, însă, după dispute politice şi cu debitorii cu credite în franci elveţieni, modificările au fost retrase.

(News.ro)

Citește și...