Cererea Ministerului Justiţiei de avizare la Consiliul Superior al Magistraturii a Ordonanţei de Urgenţă nr. 14 pentru abrogarea OUG 13 privind modificarea codurilor penale a rămas fără obiect, întrucât este deja în vigoare din 5 februarie, când a fost publicată în Monitorul Oficial. În cazul în care Parlamentul va respinge OUG 14, se reactivează dispoziţiile OUG 13 prin care au fost modificate codurile penale, a declarat, marţi, purtătorul de cuvânt al CSM, Daniela Lecca.
“În şedinţa de astăzi, plenul Consiliului Superior al Magistraturii a constatat că a rămas fără obiect solicitarea Ministerului Justiţiei de avizare a Ordonanţei de abrogare a Ordonanţei de Urgenţă nr. 13, având în vedere că aceasta este deja publicată, dispoziţiile sale fiind în vigoare încă de la data de 5 februarie”, a spus Lecca.
Ea a precizat că în punctul de vedere al direcţiei de specialitate din cadrul CSM se arată că, în cazul în care Parlamentul va respinge OUG 14/2017 privind abrogarea, se reactivează dispoziţiile OUG 13, scrie News.ro.
“A fost doar un punct de vedere exprimat în cadrul Consiliului Superior al Magistraturii”, a adăugat Lecca.
Preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Cristina Tarcea, a declarat că în plenul CSM nu s-a discutat pe fond OUG 14/2017 pentru că a fost respinsă sesizarea de acordare a avizului pentru aceasta ca rămasă fără obiect, atât timp cât ordonanţa de urgenţă a fost deja publicată în Monitorul Oficial.
“Acum este o chestiune de drept constituţional. Eu, ca judecător, nu pot să mă pronunţ asupra chestiunilor de drept constituţional. Aşa cum am spus şi de dimineaţă, dacă am urmări jurisprudenţa Curţii Constituţionale până în prezent, care a fost apoi implementată prin decizia Înaltei Curţi, cred că nu ar exista pericolul unei astfel de interpretări. Dar fac precizarea că şi în doctrină, această problemă a aplicării articolului 64 alineatul 3 este abordată diferit de teoreticieni. Dar până în prezent, punctul de vedere al CSM a fost destul de clar, nu cred că am putea avea surprize în ceea ce priveşte constituţionalitatea OUG 14”, a spus Tarcea.
Guvernul a adoptat, în seara zilei de 31 ianuarie, prin Ordonanţă de Urgenţă, modificarea codurilor penale, fără avizul CSM. Cinci zile mai târziu, duminică 5 februarie, Guvernul a abrogat, prin Ordonanţă de Urgenţă, OUG 13/2017.
În aceeaşi zi, Ministerul Justiţiei a transmis CSM solicitare de avizare a proiectului de ordonanţă de urgenţă care abroga OUG 13, deşi actul normative fusese publicat în Monitorul Oficial şi îşi producea efectele. CSM a înregistrat luni cererea Ministerului Justiţiei şi a stabilit analizarea acesteia în şedinţa de marţi a plenului.
viewscnt