Ministerul Justiţiei precizează printr-un comunicat că Direcția Națională Anticorupție a solicitat miercuri instituţiei documente legate de elaborarea şi emiterea Ordonanței de Urgență privind modificarea codurilor penale, adoptată marți seara de Guvern. Ministerul acuză ”o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale”
”În cursul zilei de ieri, 01 februarie 2017, Ministerul Justiției a primit solicitarea Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție – de a transmite, până la data de 02 februarie a.c., în original, toate înscrisurile care au legătură cu elaborarea și emiterea Ordonanței de urgență a Guvernului din data de 31 ianuarie 2017, prin care au fost modificate și completate Legea nr.286/2009 privind Codul penal și Legea nr.135/2010 privind Codul de procedură penală, precum și cu proiectul de lege adoptat de Guvernul României, pentru grațierea unor pedepse”, se arată în comunicat.
MJ precizează că, prin aceeași adresă, Direcția Națională Anticorupție a solicitat transmiterea documentelor – rezultate ca urmare a corespondenței interinstituționale și interne, scrise sau prin poștă electronică, cu privire la cele două acte normative menționate, precum și precizarea numelui, prenumelui și a datelor de identificare a persoanelor care au participat la redactarea, întocmirea și/sau avizarea celor două proiecte de acte normative.
Conform adresei documentele au fost solicitate în interesul urmăririi penale efectuate într-un dosar aflat pe rolul Direcției Naționale Anticorupție, mai arată Ministerul Justiției, care acuză o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive.
”Faţă de acest demers Ministerul Justiţiei subliniază faptul că modificarea legislativă menţionată a fost şi este asumată de conducerea Ministerului Justiţiei în exercitarea atribuţiilor statutare şi legale. Considerăm că declanşarea unei anchete de către DNA cu privire la modul de elaborare a unei Ordonanţe de urgenţă este o gravă imixtiune în activitatea autorităţii executive şi o afectare fără precedent a echilibrului puterilor constituţionale”, se mai precizează în comunicat.
Prin același comunicat, Ministerul Justiţiei precizează că ”nu are în vedere reorganizarea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Direcţiei de Investigare şi infirmă toate informaţiile vehiculate recent în spaţiul public pe această temă”.
Răspunzând unei întrebări, procurorul general al României, Augustin Lazăr, a declarat joi, că există un dosar la Direcţia Naţională Anticorupţie care are o anumit legătură cu aceasta, precizând că mai multe informaţii pot fi obţinute de la DNA.