Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR) ”condamnă modul profund netransparent în care, pe data de 31 ianuarie 2017, Guvernul României a ales să modifice Codul penal şi Codul de procedura penală, fără o dezbatere reală şi efectivă şi prin intermediul unei Ordonanţe de Urgenţă care nici măcar nu figura pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern”.
Acest mod de acţiune, spun judecătorii, este cu atât mai inadecvat cu cât Ministrul Justiţiei a cerut avizul Consiliului Superior al Magistraturii(CSM), ca apoi Guvernul să adopte intempestiv ordonanţa de urgenţă, fără să mai aştepte avizul Consiliului, încălcând în acest mod competenţele acestuia.
”Menţionăm că dreptul Parlamentului şi al Guvernului de a stabili politici penale este de necontestat”, mai arată Uniunea.
Cu toate acestea, notează magistrații, orice modificare a legislaţiei penale necesită existenţa prealabilă a unor dezbateri solide şi analiza reală a tuturor posibilelor argumente în favoarea sau în defavoarea unor modificări. ”Or, dezbaterile ce au avut loc în aceste zile la Ministerul Justiţiei sunt departe de a atinge acest deziderat”, mai arată UNJR.
În acelaşi timp, subliniază UNJR, ”la baza unor dezbateri constructive stă informarea corectă a cetăţenilor, motiv pentru care cerem tuturor instituţiilor implicate să facă toate eforturile necesare în acest scop”.
”UNJR a subliniat în mod constant faptul că promovarea unor modificări ale legislaţiei penale prin intermediul Ordonanţelor de Urgenţă nu este permisă decât în situaţii extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată, după cum prevede în mod imperativ art. 115 din Constituţie, întrucât competenţă primară de legiferare revine în primul rând Parlamentului, ca organ reprezentativ suprem al poporului şi unic autoritate legiuitoare. Existenţa unor practici din trecut nu poate legitima un atare demers atunci când acesta vine în contradicţie cu normă constituţională”, se mai arată în comunicat.
UNJR amintește că a cerut încă de la momentul în care proiectul acestor acte normative a apărut în spaţiul public ca modificarea să nu se facă prin Ordonanţă de Urgenţă, ci în Parlament, în urmă unor dezbateri în care să fie implicaţi toţi actorii interesaţi, inclusiv societatea civilă şi profesioniştii dreptului.
”Acest lucru era cu atât mai necesar cu cât interesul public este unul major, iar lipsa dezbaterii poate conduce la fracturi majore în rândul societăţii”, se mai arată în comunicat.
UNJR cere astfel Guvernului României ”să revină asupra dispoziţiilor ce nu au intrat încă în vigoare şi să le transmită în Parlament sub formă unui proiect de lege, unde să fie dezbătute în mod real şi efectiv”.