Instanţa supremă a decis definitiv că Ovidiu Miculescu, preşedinte-director general al Societăţii Române de Radio, a fost în incompatibilitate, respingând definitiv cererea acestuia de anulare a raportului Agenţiei Naţionale de Integritate, care în octombrie 2013 a stabilit că timp de doi ani Miculescu a ocupat simultan funcţia de membru al Consiliului de Administraţie al SRR şi pe cea de manager în SRR.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a apreciat că recursul declarat de Ovidiu Miculescu împotriva sentinţei din 23 aprilie 2014 a Curţii de Apel Bucureşti este nefondat, astfel că preşedintele-director general al Societăţii Române de Radio a fost declarat definitiv în incompatibilitate, notează News.ro.
În 23 aprilie 2014, Ovidiu Miculescu a pierdut la Curtea de Apel Bucureşti procesul cu Agenţia Naţională de Integritate (ANI), în încercarea de a anula raportul care-l declara incompatibil.
În motivarea Curţii de Apel Bucureşti se arăta că, “în speţă, sunt aplicabile dispoziţiile legale în sensul că funcţia de membru al guvernului este incompatibilă cu funcţia de manager “ şi că, “pentru a se dovedi starea de incompatibilitate, nu este necesar ca funcţia de manager să fie deţinută în baza unui contract, aceasta fiind dovedită şi prin numirea prin act administrativ (…) având în vedere şi atribuţiile postului care sunt de conducere şi control, astfel cum rezultă din raportul de evaluare”.
Potrivit legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioada de trei ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului.
Din noiembrie 2016, preşedintele-director general al Societăţii Române de Radiodifuziune este urmărit penal pentru abuz în serviciu şi conflict de interese, în dosarul privind achiziţii de servicii de turism, în care au mai fost puşi sub acuzare zece membri ai Consiliului de Administraţie al SRR.
“Din probatoriul administrat în cauză, până în acest moment al urmăririi penale, a rezultat faptul că în perioada iulie 2011 – ianuarie 2014 aceştia ar fi participat la luarea unor decizii în cadrul şedinţelor Consiliului de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune în urma cărora au fost încheiate mai multe contracte de prestări servicii, în baza cărora aceştia au obţinut în mod ilegal foloase patrimoniale în cuantum total de aproximativ 400.000 lei”, potrivit Parchetului Judecătoriei Sectorului 1.