Decizie fără precedent a magistraţilor din Sibiu. Vor protesta în fiecare zi, câte o oră

Vocea.biz / 19.12.2017
Decizie fără precedent a magistraţilor din Sibiu. Vor protesta în fiecare zi, câte o oră

Magistraţii de la Judecătoria Sibiu vor protesta zilnic câte o oră până în 22 decembrie, urmând să-şi suspende activitatea în intervalul 11.30 – 12.30, transmite News.ro.

Coform purtătorului de cuvânt al Judecătoriei, Ana-Maria Langtaler, protestele au loc „în contextul modificărilor preconizate ale Legilor justiţiei, cu ignorarea avizului negativ din partea CSM, a voinţei exprimate de peste 4000 de magistraţi şi a recomandărilor Comisiei Europene şi raportat la iniţiativa de modificare a legislaţiei penale, care prefigurează o justiţie penală ineficientă, pentru apărarea statului de drept şi a independenţei justiţiei”.

Ea a explicat că în contextul îngrijorării provocate de efectele negative ale acestor modificări, a fost decisă suspendarea activităţii de judecată în perioada 19.12.2017-22.12.2017, în intervalul orar 11.30 – 12.30.

Magistraţii din mai multe judeţe şi din Capitală au protestat luni faţă de modificarea legilor Justiţiei şi faţă de preconizatele modificări ale codurilor penal şi de procedură penală.

Citește și...