Direcția Națională Anticorupție spune că modificările pe care guvernanții vor să le aducă Codului penal și Codului de procedură penală vor avea efecte devastatoare asupra anchetelor. În plus, spune DNA, sub pretextul armonizării legislației naționale cu cea europeană, guvernanții nu fac altceva decât să elimine capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi şi de a dovedi infracţiuni.
Direcția Națională Anticorupție reacționează față de modificările Codului penal și Codului de procedură penală, propuse de partidele aflate la guvernare. DNA argumentează că schimbările vor avea efecte devastatoare asupra anchetelor iar prin noile prevederi procurorilor le va fi mult mai greu să descopere dar și să dovedească infracțiunile de corupție.
“Aceste modificări vor avea un efect devastator asupra anchetelor penale, deoarece elimină instrumentele legale indispensabile prin care organele de anchetă pot investiga infracţiunile. În realitate toate garanţiile pe care le implică Directiva (UE) 2016/343 a Parlamentului European şi a Consiliului din 09.03.2016 sunt deja prevăzute în legislaţia internă. Aşadar, Directiva este folosită doar ca un pretext pentru a elimina capacitatea organelor de urmărire penală de a descoperi şi de a dovedi infracţiuni, iar scopul acestor modificări nu are nicio legătură cu prezumţia de nevinovăţie,” se arată într-un comunicat al DNA.
Potrivit Direcției Naționale Anticorupție modificarea articolului 307 alin. 2 din Codul procedură penală va obliga procurorii ca imediat după înregistrarea unei sesizări care priveşte o persoană determinată să o anunţe pe aceasta şi să îi permită să asiste la actele efectuate. Astfel, argumentează procurorii, nu vor mai putea folosi înregistrările telefonice sau cele ambientale, dar nici perchezițiile domiciliare pentru găsirea de probe. În plus, nu se vor putea folosi nici de metoda prinderii în flagrant.
O altă modificare a Codului de procedură penală va dă dreptul suspectului şi inculpatului să asiste la audierile martorilor. În prezent, doar avocatul apărării poate participa la audieri. Dacă suspectul sau inculpatul va putea participa la audierea martorilor, atunci aceștia vor putea fi intimidați de prezența inculpaților sau suspecților. Aceasta va fi o problemă majoră mai ales în instrumentarea cazurilor de abuz în serviciu și corupție, acolo unde martorul se poate afla într-o relație de subordonare față de inculpat sau suspect.
Procurorii sunt nemulțumiți și de faptul că prin modificarea art. 267 alin. 2 din Codul procedură penală, ei vor fi privaţi de un instrument indispensabil în investigarea infracţiunilor şi anume accesul rapid la informaţii pentru a putea acţiona eficient pentru descoperirea faptelor.
“Trebuie menţionat că orice instituţie este obligată să comunice organelor de urmărire penală orice informaţii necesare în cadrul unei anchete, iar prin accesul la bazele de date creşte doar viteza de reacţie pentru identificarea rapidă a autorilor unei infracţiuni. Nu poate fi condiţionat accesul procurorului şi al poliţistului la instrumente investigative de acordarea aceluiaşi drept şi autorilor infracţiunilor. Dreptul la apărare presupune garanţii pentru persoana cercetată, nu tăierea instrumentelor la care are acces organul de urmărire penală, pentru a-l împiedica să descopere infracţiunile săvârşite,” se arată în comunicatul DNA.
Modificarea art. 273 din Codul procedură penală dezincriminează practic infracţiunea de mărturie mincinoasă, cu efect inclusiv asupra tuturor cauzelor aflate pe rol având ca obiect această infracţiune, prin aplicarea principiului legii penale mai favorabile, spun procurorii. Dacă martorii nu vor mai putea fi sancționați pentru mărturii mincinoase, DNA spune că va deveni chiar imposibilă aflarea adevărului.
Și modificările care vorbesc despre răspunderea magistraților sunt problematice, argumentează DNA.
“Modificarea art. 542 Cod procedură penală introduce o răspundere obiectivă a magistratului, în toate situaţiile, pentru că acţiunea în regres nu mai este condiţionată de dovedirea relei credinţe sau a gravei neglijenţe, aşa cum este în reglementarea actuală,” se arată în comunicatul Direcției.
În ceea ce privește reglementarea unei noi infracțiuni de abuz în serviciu, doar pentru magistrați, DNA reține faptul că se incriminează inclusiv săvârşirea faptei din culpă indiferent de natura obligaţiei încălcate.
“Această formă a infracţiunii de abuz în serviciu reprezintă o discriminare evidentă faţă de toate celelalte categorii sociale care sunt sancţionate doar dacă acţionează cu intenţie şi doar dacă încalcă prevederi dintr-o lege,” argumentează procurorii.
O altă modificare, a articolului 364, va face practic imposibilă condamnarea în lipsă a unei persoane, susțin procurorii DNA.
Și mai periculoasă este modificarea adusă articolului 335 din Codul de procedură penală. Acesta se referă la dosarele care au primit o soluție inițială de clasare. Potrivit schimbării propuse de guvernanți, clasarea nu va putea fi infirmată după șase luni, chiar dacă au apărut probe noi care pot dovedi că persoana a săvârșit infracțiunea pentru care a fost cercetată. Iar această prevedere, spun procurorii, va afecta în primul rând cele mai grave infracțiuni.
“Există numeroase situaţii în care sunt descoperite noi mijloace de probă după dispunerea unei soluţii de clasare în cauze care vizează infracţiuni dintre cele mai grave, însă autorii acestor fapte nu vor mai putea fi traşi la răspundere penală,” spun procurorii.
Suspecții de corupție, evaziune fiscală și spălare de bani nu vor mai putea fi arestați preventiv potrivit unei alte modificări, asta chiar dacă lăsarea lor în libertate reprezintă un pericol pentru ordinea publică. Și nu sunt singurii care scapă de arestul preventiv.
“Mai mult, nu vor mai putea fi arestaţi preventiv autorii infracţiunilor contra capacităţii de apărare a României, infracţiuni de genocid, contra umanităţii şi de război, dacă comit aceste infracţiuni fără violenţă. Prin această modificare se realizează o discriminare evidentă între autorii acestor fapte şi cei ai unor infracţiuni mai puţin grave (falsificare de monedă) şi se poate da naştere unei stări de insecuritate în societate,” argumentează DNA.
Modificarea art. 139 din Cod procedură penală vor duce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracţiunilor.
Schimbările propuse de PSD-ALDE vizează și modul în care procurorii pot folosi dovezile rezultate din percheziții informatice pentru folosirea lor în alt dosar.
“Modificarea art. 168 Cod procedură penală va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziţii informatice şi va îngreuna dovedirea unor infracţiuni, fără nici un argument obiectiv. Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii şi în baza autorizaţiei unui judecător,” mai spune DNA.
Iar în cazul introducerii unui nou articol în Codul de procedură penală, guvernanții vor să restricționeze accesul publicului la informații. Practic, organele de anchetă nu vor mai putea oferi informații despre anchetele pe care le realizează în materie de corupție, spălare de bani, evaziune fiscală dar nici în cauze de violență. Prevederea este contrară jurisprudenței CEDO dar și a recomandărilor făcute de Consiliul Europei.
“Introducerea art.4 alin.3, 4 Cod procedură penală realizează o evidentă discriminare între autorii unor infracţiuni şi dreptul publicului de a avea acces la informaţii de interes public. Aceste reglementări contravin jurisprudenţei constante a Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO), Recomandării (2003) 13 a Comitetului Miniştrilor al Consiliului Europei, Rezoluţiei nr.428/1970 adoptată de Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei privind obligaţia statelor de a asigura accesul oricărei persoane interesate şi mass-media la informaţii de interes public. Cercetările efectuate în cauze de corupţie, spălare de bani, evaziune fiscală, cauze de violenţă etc reprezintă informaţii de interes public, aşa încât, restricţia echivalează cu încălcarea dreptului publicului de a avea acces la informaţii publice,” mai spune DNA.