Reprimirea Cameliei Bogdan în magistratură, decisă de instanţa supremă luni

Vocea.biz / 11.12.2017
Reprimirea Cameliei Bogdan în magistratură, decisă de instanţa supremă luni

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie ar urma să decidă luni dacă judecătoarea Camelia Bogdan – care l-a condamnat pe Dan Voiculescu la zece ani de închisoare în dosarul ICA şi care a fost exclusă din magistratură în luna februarie – va fi reprimită în magistratură, transmite News.ro.

Un complet de cinci judecători de la instanţa supremă a dezbătut în 4 decembrie recursul declarat de Camelia Bogdan împotriva deciziei Consiliului Superior al Magistraturii şi ar urma să decidă astăzi dacă judecătoarea va fi reprimită în magistratură.

Avocaţii Cameliei Bogdan au susţinut, în sala de judecată, că aceasta are din partea Agenţiei Naţionale de Integritate un raport în care se arată că nu s-a aflat în stare de incompatibilitate atunci când a participat la un seminar organizat de o asociaţie care era finanţată de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosarul ICA. Mai mult, ei au arătat că răspunderea magistraţilor se prescrie în termen de doi ani, conform unei decizii a CEDO, dar şi a unui recurs în interesul legii adoptat de Înalta Curte.

Joia trecută, Consiliul Superior Magistraturii (CSM), care s-a întrunit în şedinţa de plen,a avut pe ordinea de zi raportul Inspecţiei Judiciare privind cererea de apărare a reputaţiei formulată de Camelia Bogdan, însă a amânat discutarea acestui punct.

În februarie 2016, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu în dosarul Institutului de Cercetări Alimentare (ICA), după ce televiziunile controlate de Dan Voiculescu, condamnat în cauză, au susţinut că judecătoarea Camelia Bogdan este incompatibilă deoarece a participat şi predat la un seminar organizat de o asociaţie care era finanţată de Ministerul Agriculturii, parte vătămată în dosarul ICA.

În 16 aprilie 2016, inspectorii care au analizat cazul Cameliei Bogdan au decis să respingă sesizarea şi au arătat că nu există nicio abatere disciplinară din partea judecătoarei. Decizia a fost însă infirmată de Lucian Netejoru, inspectorul şef al Inspecţiei Judiciare, care a decis să transmită sesizarea la Secţia pentru judecători a CSM. În argumentaţia sa, Netejoru arată că judecătoarea Camelia Bogdan ar fi încălcat articolul 99 din legea magistraţilor, articol potrivit căruia constituie abatere disciplinară încălcarea prevederilor legale referitoare la declaraţiile de avere, declaraţiile de interese, incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii.

În februarie 2017, Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a decis excluderea din magistratură a judecătoarei Camelia Bogdan pentru încălcarea articolul 99 litera b) din Legea privind statutul judecătorilor şi procurorilor, respectiv pentru “încălcarea prevederilor legale referitoare la incompatibilităţi şi interdicţii privind judecătorii şi procurorii”.

Decizia a fost atacată cu recurs de Camelia Bogdan, la Completul de cinci judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Judecătoarea a susţinut la instanţa supremă că Inspecţia Judiciară, respectiv şeful acestei instituţii, Lucian Netejoru, este în slujba lui Dan Voiculescu şi lucrează pentru interesele acestuia.

Citește și...