Dumitru Dragomir, în încercarea de a scăpa de controlul judiciar: Sunt curat ca lacrima şi drept ca lumânarea

Vocea.biz / 31.08.2017
Dumitru Dragomir, în încercarea de a scăpa de controlul judiciar: Sunt curat ca lacrima şi drept ca lumânarea

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) a arătat, joi, la Curtea de Apel Bucureşti, unde s-a prezentat pentru a contesta controlul judiciar impus de DNA în dosarul RCS-RDS, că este o victimă colaterală a războiului dintre RCS şi Antena Group, el fiind „curat ca lacrima şi drept ca lumânarea”.

„Dumnezeu ştie dacă voi scăpa de controlul judiciar. Controlul judiciar nu are rost deoarece eu nu am nimic în comun cu acest proces. Ce-mi spun ei s-a întâmplat acum 8 ani de zile şi sunt sub control judiciar de 6 luni. Mi-au pus în cârcă ceva care nu există. Sunt oameni nebuni. Eu am făcut un contract de asociere în participaţiune. Fiecare şi-a păstrat patrimoniul. Nu există mită în aşa ceva. Că se bagă ei în puşcărie unul pe altul nu mă interesează pe mine. Calc în urmele unor elefanţi şi îmi rup gleznele. Antenele şi RCS-ul sunt cei care se bat după ce s-au păcălit unii pe alţii”, a arătat Dragomir, joi, la Curtea de Apel Bucureşti înainte de începerea procesului în care este judecat pentru luare de mită.

El este convins că dosarul a fost construit în urma unor presiuni ale televiziunilor de ştiri.

„În fiecare seară Badea şi cu Ciuvică la Antena3 spuneau că «până nu-i trimit pe Dragomir şi pe Bendei în judecată, nu o lăsăm pe Kovesi», era normal să se întâmple”, a completat fostul şef al LPF.

Întrebat dacă este curat ca lacrima, Dragomir a răspuns: „Reţineţi ce va spun eu: Curat ca lacrima şi drept ca lumânarea”.

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal Dumitru Dragomir şi fostul director al RCS – RDS SA Ioan Bendei au fost trimişi în judecată sub control judiciar pentru luare de mită şi complicitate la spălare de bani şi respectiv dare de mită şi complicitate la spălare de bani. Potrivit DNA, Dumitru Dragomir a pretins 3,5 milioane de euro (din care a primit 3,1 milioane de euro), de la Ioan Bendei, “în scopul atât de a îndeplini, cât şi de a nu îndeplini acte privitoare la îndatoririle sale de serviciu, precum şi de a îndeplini acte contrare acestora”.

Potrivit unui comunicat al Direcţiei Naţionale anticorupţie, în acelaşi dosar, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate, Florin-Bogdan Bădiţă, la data faptelor administrator al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, Bogdan-Dumitru Dragomir, la data faptelor asociat unic al SC BODU SRL, pentru complicitate la luare de mită şi complicitate la spălare de bani, S.C. BODU SRLpentru complicitate la luare de mită şi spălare de bani, S.C.RCS – RDS SA pentru dare de mită şi spălare de bani, Alexandru Oprea, fost director general şi preşedinte al consiliului de administraţie al S.C.RCS & RDS SA pentru complicitate la dare de mită, Mihai Dinei, la data faptelor coordonatorul activităţii juridice a S.C.RCS – RDS SA pentru complicitate la dare de mită şi la spălare de bani, Bulgac Serghei, fost director general al SC RDS – RCS pentru spălare de bani şi SC INTEGRASOFT SRL, la data faptei deţinută de SC RCS – RDS SA) pentru complicitate la spălare de bani.

(News.ro)

sursa foto: Mediafax FOTO

Citește și...