Şeful DIICOT: Procurorii aşteaptă propunerile scrise ale ministrului Justiţiei

Vocea.biz / 29.08.2017
Şeful DIICOT: Procurorii aşteaptă propunerile scrise ale ministrului Justiţiei

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, marţi, după şedinţa Consiliului consultativ al procurorilor generali, că parte din propunerile ministrului Justiţiei de modificare a legilor justiţiei nu sunt “foarte bine venite”, dar că procurorii DIICOT îşi vor formula o opinie clară după ce vor vedea forma scrisă a acestor modificări. “Diavolul se ascunde în amănunte, până la urmă”, a spus Horodniceanu.

“Nu putem discuta astăzi despre admiterea sau respingerea propunerilor până nu vom vedea cu siguranţă ceea ce domnul ministru, care şi-a câştigat respectul sistemului judiciar, va considera că trebuie să trimită CSM, conform termnelor legale. În termen de 30 de zile, Consiliul va da sau nu avizul pe respectivele legi. Cred că am învăţat să apreciem doar atunci când avem ceva scris. Până una alta, la principii putem răspunde doar cu alte principii. Procurorii DIICOT şi-au expus opinia potrivit căreia în momentul în care vor vedea proiectele scrise, pentru că ştiţi că diavolul se ascunde în amănunte, până la urmă, trebuie sa vedem toate nuanţele şi să vedem exact la acel moment modul în care, dacă ni se va cere opinia, vom putea răspunde până la urmă, la aceste principii, dacă acestea vor face parte din legile justiţiei”, a afirmat procurorul ;ef al DIICOT.

Potrivit acestuia, parte din aceste propuneri “nu sunt foarte bine venite în acest moment, dar proiectele au şi foarte multe puncte bune”.

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, marţi, după întâlnirea cu reprezentanţi ai procurorilor din ţară, că aceştia nu şi-au însuşit propunerile de modificare a legilor justiţiei prezentate de ministerul pentru că afectează independenţa justiţei. Procurorul general a precizat că mesajul procurorilor este coerent şi că ministrului Justiţiei Tudorel Toader îi vor fi prezentate mai multe argumente în favoarea opiniei exprimate de aceştia. “Avem un mesaj coerent – procurorii nu şi-au însuşit propunerile prezentate de Ministerul Justiţiei pentru că ele afectează şi lezează independenţa justiţiei”, a avertizat Augustin Lazăr.

La întâlnirea procurorului general cu reprezentanţii procurorilor din ţară a fost prezentă şi şefa DNA Laura Codruţa Kovesi. De asemenea au participat şi membrii Secţiei pentru procurori a CSM.

(News.ro)

sursa foto: Mediafax FOTO

Citește și...