Instanţa decide că medicul Gheorghe Burnei va putea profesa din nou în orice spital de stat

Vocea.biz / 25.08.2017
Instanţa decide că medicul Gheorghe Burnei va putea profesa din nou în orice spital de stat

 

Medicul ortoped Gheorghe Burnei, acuzat de mai multe fapte de luare de mită, s-ar putea întoarce la Spitalul de Copii “Marie Curie” din Capitală, după ce Tribunalul Bucureşti a decis, vineri, că acesta va putea profesa din nou în orice unitate medicală de stat. Hotărârea nu este însă definitivă.

Instanţa a decis menţinerea sub control judiciar a medicului ortoped, dar i-a ridicat acestuia interdicţia de a profesa într-un spital de stat. De asemenea, doctorul Burnei se va putea întoarce la Spitalul de Copii “Marie Curie”, potrivit deciziei luate vineri de Tribunalul Bucureşti.

“Constată legalitatea şi temeinicia măsurii controlului judiciar (…). Admite cererea de modificare şi, în consecinţă: înlătura[ interdicţia impusă inculpatului de a nu exercită profesia sau de a nu desfăşura activitatea în exercitarea căreia a săvârşit faptele, respectiv în cadrul Spitalului Clinic de Urgente de Copii Marie Curie sau în altă unitate din sistemul public de sănătate. Menţine măsură controlului judiciar, precum şi celelalte obligaţii impuse inculpatului”, este decizia magistraţilor Tribunalului Bucureşti.

Decizia nu este definitivă.

Medicul ortoped le-a explicat, vineri, judecătorilor Tribunalului Bucureşti, unde a făcut solicitarea de ridicare a interdicţiei de a profesa într-un spital de stat, că are dreptul de a le preda studenţilor, însă acest lucru nu este suficient din moment ce nu are voie să facă şi ore de practică, fiindu-i interzis să profeseze în unităţile medicale de stat.

El a negat că ar fi primit bani de la pacienţi în schimbul operaţiilor şi a ţinut să precizeze că a rămas să profeseze în ţara în care s-a născut, chiar dacă a avut numeroase oferte din străinătate.

“Vreau să vă spun cu toată sinceritatea că nu am făcut nimănui rău. (…) Eu începeam serviciul la şase şi jumătate seara – deşi trebuia să fiu acolo la opt – şi terminăm la 11, 12 noaptea. Nu am fost de acord cu nimeni de pe lista pe care o aveţi că mi s-a dat ceva. Nu pentru asta făceam actul medical, pentru că puteam să-l fac la privat şi eram mult mai avantajat. Eu am rămas să desfăsor actul medical în ţara în care m-am născut, pentru că voiam să-i ajut pe ei. Vă rog să îmi daţi dreptul să îi ajut în continuare”, a arătat Burnei în ultimul cuvânt, susţinând că are sute de pacienţi care îl aşteaptă.

Gheorghe Burnei a mai solicitat instanţei şi ridicarea controlului judiciar, iar în 18 iulie magistraţii Curţii de Apel Bucureşti i-au respins definitiv cererea. Doctorul le-a spus atunci magistraţilor că de trei săptămâni are posibilitatea să profeseze în clinici private, dar nu poate lucra acolo pentru că nu sunt condiţii şi le-a cerut să îi permită să se întoarcă la vechiul loc de muncă, altfel neavând cum să se întreţină.

Medicul, care este acuzat de mai multe fapte de luare de mită, a spus în faţa judecătorilor de la Curtea de Apel Bucureşti că el nu a cerut nimănui nimic şi că părinţii i-au oferit bani din proprie iniţiativă, iar acum este oprit pe stradă de părinţi care-i cer să le opereze copiii.

Medicul Gheorghe Burnei a fost reţinut în 10 decembrie 2016 de către procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti, care au cerut instanţei arestarea preventivă a acestuia pentru mai multe fapte de luare de mită. Tribunalul Bucureşti a respins arestarea preventivă, medicul fiind plasat atunci în arest la domiciliu, iar ulterior sub control judiciar.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au arătat, în referatul cu propunerea de arestare preventivă, că, în perioada 26 octombrie – 24 noiembrie, medicul Gheorghe Burnei a pretins şi a primit de 15 ori mită de la părinţii unor copii internaţi la Spitalul “Marie Curie”, pe care i-a operat sau doar i-a consultat. Mita pe care ar fi luat-o Gheorghe Burnei varia între 50 de lei şi 1.350 de euro.

Anchetatorii susţin că Gheorghe Burnei îi obliga pe părinţii copiilor operaţi de el să cumpere proteze de la firma Argonmed, care în schimb îi plătea vacanţele cu familia în străinătate şi deplasările la congrese. Burnei folosea atât proteze omologate, cât şi dispozitive medicale pe care le folosea în experimente pe copii, ce erau confecţionate artizanal de cunoştinţe ale medicului de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică si Tehnica Masurării, potrivit procurorilor.

Potrivit procurorilor, Gheorghe Burnei preleva de la copiii pe care îi opera ţesut osos şi ligamente, fără a cere acordul părinţilor, şi le ţinea în congelatorul unui frigider din unitatea sanitară, în care erau păstrate alimente şi băuturi alcoolice. Ţesuturile, deşi au fost păstrate în condiţii improprii şi nu au fost verificate bacteriologic şi viral, au fost transplantate altor copii, iar cele găsite la percheziţii urmau să fie folosite la alte intervenţii chirurgicale.

Din datele existente până în prezent în dosar, chirurgul ortoped Gheorghe Burnei ar fi făcut experimente pe copii în peste 20 de cazuri, potrivit unor surse judiciare.

Conform anchetatorilor, există indicii că Gheorghe Burnei ar fi săvârşit infracţiuni contra vieţii şi integrităţii corporale sau sănătăţii, în care victimele sunt minori aflaţi anterior într-o stare de sănătate precară, “stare pe care inculpatul prin acţiunile sale intenţionate a agravat-o”.

“Avem în vedere numeroasele declaraţii ale părinţilor copiilor care au suferit intervenţii chirurgicale efectuate de Burnei Gheorghe, copii cărora starea de sănătate li s-a înrăutăţit considerabil în urma intervenţiilor inculpatului. Au rezultat cazuri în care copii cu activitate fizică anterioară întâlnirii cu Burnei Gheorghe specifică vârstei au involuat până la mobilitate sporadică, dificilă şi chiar până la paralizie. Faptele săvârşite de inculpatul Burnei Gheorghe împotriva interesului copiilor puşi în grija sa de către părinţi sunt cu atât mai grave cu cât este poziţia sa profesională mai ridicată”, au arătat procurorii.

Anchetatorii au pus sechestru pe o parte din averea medicului Gheorghe Burnei, la o săptămână după ce a fost pus sub acuzare, potrivit unor surse judiciare.

Procurorii Parchetului Tribunalului Bucureşti au primit zeci de plângeri de la părinţi ai unor copii operaţi de medicul Gheorghe Burnei, unele dintre sesizări fiind făcute la linia verde a Direcţiei Generale Anticorupţie.

(News.ro)

sursa foto: Mediafax FOTO

Citește și...