Benjamin “Beny” Steinmetz, trimis în judecată în România în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov, a fost reţinut în Israel pentru presupusa implicare într-un caz spălare de bani şi dare de mită, informează site-ul cotidianului Haaretz, citat de Mediafax.
Steinmetz, împreună cu alţi trei oameni de afaceri şi un consultant, a fost reţinut luni pentru audieri într-un caz privind presupusa folosire de contracte false, fraude, spălare de bani şi obstrucţionarea justiţiei.
Locuinţele şi birourile suspecţilor au fost percheziţionate de anchetatorii israelieni.
Poliţia crede că suspecţii ar fi folosit în mod sistematic contracte pentru tranzacţii inexistente, inclusiv afaceri cu proprietăţi într-o ţară străină, cu scopul transferului şi spălării banilor obţinuţi în mod ilegal.
Benjamin Steinmetz este judecat în dosarul privind retrocedarea ilegală a Fermei Băneasa şi a unui teren din Snagov, alături de mai multe persoane, printre care Tal Silberstein, om de afaceri israelian, Paul al României, Remus Truică şi Dan Andronic.