Percheziţii la un grup de infractori care acţiona prin metoda “Accidentul”. O parte dintre ei erau încarceraţi în penitenciar

Anca Miklos / 29.04.2017
Percheziţii la un grup de infractori care acţiona prin metoda “Accidentul”. O parte dintre ei erau încarceraţi în penitenciar

Vineri, 28 aprilie, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3, au pus în aplicare mandate de percheziție într-un penitenciar din provincie, într-un dosar privind comiterea mai multor infracțiuni de înșelăciune prin telefon.

“Din datele și probele administrate în cauză, în perioada octombrie 2016 — februarie a.c., a rezultat presupunerea rezonabilă că bănuiții apelau telefonic persoane de vârste înaintate și, sub pretextul că o rudă apropiată a acestora a suferit un accident rutier, solicitau diferite sume de bani pentru ca presupusa victimă să retragă plângerea. Astfel, victimele erau determinate să le ofere diferite sume de bani sau bunuri de valoare, prejudiciul total creat prin săvârșirea faptelor fiind estimat la 4000 USD și 400 EURO”, se arată într-un comunicat transmis presei.

Persoanele implicate, patru bărbați, încarcerați într-un penitenciar, erau sprijiniți de către alți doi în desfășurarea activității infracționale, care locuiau pe raza municipiului București, având rolul de a se deplasa la adresele persoanele vătămate pentru a ridica sumele de bani.

În data de 28 aprilie 2017, în jurul orei 2.00, unul dintre bărbații aflați în detenție, a apelat telefonic o victimă, și precizând că este fiul său, i-a spus că a săvârșit un accident rutier, iar pentru rezolvarea situației este necesar să achite o suma de bani victimelor accidentului, pentru ca acestea din urma să-și retragă plângerea. Concomitent, o altă persoană din camera de penitenciar, l-a contactat pe unul dintre cei doi bărbați căruia i-a comunicat adresa de domiciliu a persoanei vătămate.

Cei doi bărbați au fost prinși și identificați, imediat după ce au ridicat suma de bani de la partea vătămată, asupra unuia găsindu-se suma de peste 3900 USD și 400 Euro, mai multe telefoane mobile și cartele SIM folosite de aceștia pentru comiterea faptelor, bunuri ce au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.

“În urma efectuării perchezițiilor în camera unde se aflau încarcerați cei patru bărbați au fost identificate și ridicate mai multe bunuri, descoperindu-se telefoanele folosite la comiterea faptei. Cercetările sunt continuate sub aspectul săvârșirii infracțiunii de înșelăciune cu cei doi bărbați în stare de reținere, urmând a fi prezentați magistraților”, se mai arată în documentul citat.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.

 

Citește și...