Vasile Blaga a fost audiat luni, la Direcţia Naţională Anticorupţie, el declarând că a dat declaraţii în calitate de martor într-un dosar din 2015 în care se fac cercetări pentru fapte de corupţie.
Surse judiciare au declarat, pentru News.ro, că procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) l-au chemat pe Vasile Blaga pentru a da o declaraţie în calitate de martor, fără a preciza dacă este vorba despre un dosar vechi sau o cauză deschisă recent pentru fapte de corupţie.
Procurorii DNA au pus sub acuzare, în 2016, mai multe persoane în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, printre care Elena Udrea, Ioana Băsescu, fiica cea mare a preşedintelui Traian Băsescu, Gheorghe Nastasia, Victor Tarhon, Ioan Silviu Wagner, fost director general al Oil Terminal, şi omul de afaceri Giovanni Mario Francesco, fostul concubin al Ioanei Băsescu.
Recent, consultantul politic Dan Andronic a fost pus sub acuzare pentru mărturie mincinoasă şi favorizarea făptuitorului, pentru că în septembrie 2016, când a fost audiat în dosarul privind campania prezidenţială din 2009, a făcut declaraţii mincinoase despre banii încasaţi de firma sa pentru consultanţa politică acordată de el în campania electorale, acreditând ideea că persoanele inculpate în cauză nu au participat la săvârşirea faptelor de care sunt acuzate.
Vasile Blaga a mai fost audiat la DNA în aprilie 2016, când a dar declaraţii în calitate de martor într-un dosar de abuz în serviciu privind despăgubiri ilegale acordate de ANRP.
În septembrie 2016, Blaga a fost din nou audiat la DNA, el spunând atunci că a fost întrebat de procurori despre maşina sa cu care chestorul Liviu Popa, atunci şeful Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, făcuse un accident uşor, în 5 septembrie.
Elena Udrea declara atunci că deşi într-un dosar disjuns din cauza “Microsoft”, în care procurorii anticorupţie urmăresc traseul banilor fraudaţi prin intermediul afacerii cu licenţe Microsoft, există mai multe denunţuri în care se explică modalitatea în care sume de bani au ajuns la PDL, fostul partid al lui Vasile Blaga, DNA îl citează pe acesta ca martor într-un dosar legat de un accident produs cu o maşină a acestuia.
”Am mai vorbit cu el despre un aspect, aspectul răspunderii financiare din dosarul «Microsoft», faptul că deşi există o disjungere pentru a se afla unde s-au dus banii, şi toată lumea ştie, şi eu am spus lucrul acesta, şi mă pot chema martor dacă doresc, că măcar o parte din bani au ajuns la domnul Blaga, la partid, desigur, în campanie la domnul Blaga, şi există denunţuri la dosar, însă nimeni nu este interesat să ia firul banilor”, a mai spus Udrea.
Ea a precizat că există denunţuri ale lui Gabriel Sandu, Gheorghe Ştefan şi Dorin Cocoş, dar ”domnul Blaga şi ceilalţi indicaţi acolo, pentru că sunt mai mulţi indicaţi ce au folosit bani din Microsoft la partid, nu au fost niciodată întrebaţi referitor la sumele respective”.
În 3 noiembrie 2015, Blaga a fost la DNA pentru a da declaraţii de martor în dosarul în care Elena Udrea este acuzată de finanţarea campaniei electorale din 2012 a PDL cu bani pe care i-ar fi primit de la omul de afaceri Bogdan Buzăianu.
Vasile Blaga a fost trimis în judecată, pe 28 noiembrie 2016, în dosarul finanţării ilegale a PDL, în care procurorii DNA Ploieşti îl acuză de trafic de influenţă, pentru că, în perioada 2011-2012, când era secretar general al PDL şi senator, ar fi primit în patru rânduri, printr-un interpus, 200.000 de euro şi 500.000 de euro de la fostul primar din Piatra Neamţ Gheorghe Ştefan.
Blaga a demisionat din funcţia de copreşedinte al PNL imediat ce procurorii DNA Ploieşti au început urmărirea penală în cazul său.
Procurorii DNA Ploieşti au arătat, în rechizitoriu, că banii ajunşi la PDL în urma înţelegerilor între Blaga, Gheorghe Ştefan şi omul de afaceri Horaţiu Bruno Berdilă erau scoşi prin intermediul unor firme de tip „fantomă” ai căror administratori, martori în dosar, primeau comisioane cu valori cuprinse între 200 şi 1.500 de lei.
Anchetatorii DNA au identificat în acest dosar mai multe firme “fantomă” folosite pentru a scoate banii proveniţi din contractul dintre o companie naţională din domeniul energiei şi Romsys, astfel încât sumele, a căror valoare totală se ridică la 10 milioane de lei, să ajungă la PDL.