Un bărbat din Alba a primit o pedeapsă de patru ani şi patru luni de închisoare pentru că şi-a ucis soţia, instanţa reţinând în favoarea inculpatului frustrarea şi furia acumulate „cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodăreşti”, transmite Mediafax.
Aurel Ruginosu, un bărbat de 59 de ani din satul Reciu, comuna Gârbova, judeţul Alba, şi-a omorât soţia în bătaie la mijlocul lunii octombrie 2016. Potrivit procurorilor, „pe fondul unui conflict spontan”, inculpatul i-a aplicat victimei, în curte şi în casă, mai multe lovituri cu obiecte contondente, cauzându-i hemoragii interne şi externe consecutiv, care au dus la deces.
Conflictul a izbucnit într-o după-masă după ce inculpatul s-a întors de la serviciu şi a constatat că soţia sa, care consuma în mod excesiv alcool, neglijând activităţile gospodăreşti, nu preparase nimic de mâncare, potrivit motivării Tribunalului Alba.
Unul dintre poliţiştii care a efectuat cercetarea penală a povestit, la vremea respectivă, că bărbatul „a bătut-o zdravăn cu pumnii în curte”, fapt confirmat şi de vecinii care au auzit-o urlând, iar după ce a văzut „că nu mai poate sta în picioare”, a dus-o „în pat şi acolo a lovit-o cu cârligul de la sobă”. Acesta a plecat apoi în altă cameră, iar noaptea, în urma loviturilor puternice peste faţă, abdomen, spate, mâini şi picioare, femeia a decedat.
Bărbatul a observat că şi-a omorât nevasta abia a doua zi dimineaţa şi l-a sunat imediat pe unul dintre copiii lor căruia i-a spus că maică-sa a murit şi trebuie să-i cumpere sicriu, lucru pe care l-au şi făcut. Infracţiunea a fost descoperită după ce medicul legist, care a bănuit că ceva nu este în regulă, a refuzat să-i elibereze certificat de deces şi a sunat la Poliţie.
Pentru această faptă inculpatul a fost condamnat de Tribunalul Alba la pedeapsa de patru ani, patru luni şi 20 de zile de închisoare, durată din care se va scădea cele şase luni pe care le-a petrecut în arest. Această sentinţă a fost dată cu toate că infracţiunea de omor prevăzută de articolul 188 Cod penal se pedepseşte cu închisoarea de la 10 la 20 de ani, iar potrivit articolului 199 aliniat 1, dacă faptele prevăzute în art. 188 sunt săvârşite asupra unui membru de familie, maximul special al pedepsei prevăzute de lege se majorează cu o pătrime.
Motivarea instanţei arată însă şi cum a scăpat bărbatul doar cu atât şi care au fost circumstanţe atenuante luate în considerare de judecători. „Elementul declanşator al acţiunii sale a fost frustrarea şi furia inculpatului acumulate de-a lungul căsniciei cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodăreşti”. Mai mult, potrivit motivării, fapta nu arată neapărat că ucigaşul nu respectă dreptul la viaţă.
„De asemenea instanţa va reţine în favoarea inculpatului circumstanţa atenuantă prevăzută de art. 75 alin. (2) lit. b) C.pen. cu referire la împrejurările în care inculpatul a comis fapta, respectiv la faptul că elementul declanşator al acţiunii sale a fost frustrarea şi furia inculpatului acumulate de-a lungul căsniciei cu o persoană care, dincolo de faptul că era o mare consumatoare de alcool, nu se ocupa de treburile gospodăreşti. Departe de a oferi o scuză inculpatului pentru comportamentul său, instanţa apreciază că fapta acestuia nu-l caracterizează pe inculpat ca pe o persoană lipsită de respect pentru valoarea supremă în ierarhia drepturilor omului, care este dreptul la viaţă. Potrivit art. 76 pedeapsa va fi redusă cu o treime. Totodată, instanţa va face aplicarea art. 396 alin. (10) C.pr.pen. şi va mai reduce cu o treime pedeapsa stabilită”, se arată în motivare.
În faţa judecătorilor, Aurel Ruginosu, având ultimul cuvânt, a spus că „a avut viaţă grea, soţia consuma băuturi alcoolice, trebuia să îşi facă singur de mâncare”, iar fapta sa nu a fost cu intenţie şi o regretă.
Avocatul a cerut judecătorilor să ţină cont de „atitudinea sinceră a inculpatului”, atât în cursul urmării penale cât şi în faţa instanţei de judecată, acesta recunoscând fapta, fiind „un om integru” şi „doar acel exces de furie l-a adus în această situaţie”.
În faţa instanţei a contat şi declaraţia unuia dintre copiii cuplului care a afirmat că „aşa ceva nu s-a mai întâmplat niciodată”, părinţii săi „având doar certuri spontane”, iar „mama consuma alcool”.
În stabilirea pedepsei neobişnuit de blânde pentru o astfel de faptă magistraţii au ţinut cont de caracterizările primite de inculpat de la apropiaţi şi cunoscuţi, dar şi de faptul că bărbatul avea serviciu, nu mai făcuse fapte antisociale, iar cei doi copii ai săi i-au luat partea şi au refuzat să se constituie părţi civile în cauză.
Decizia Tribunalului Alba nu este definitivă, a fost atacată cu apel, cererea urmând să fie soluţionată de Curtea de Apel Alba Iulia în luna mai.