Medicul estetician acuzat că a mutilat un fotomodel ripostează: „Cu ocazia controlului i-am adus la cunoștință întreaga problemă”

Ionuț Mureșan / 20.04.2017
Medicul estetician acuzat că a mutilat un fotomodel ripostează: „Cu ocazia controlului i-am adus la cunoștință întreaga problemă”

Fotomodelul Emanuela Căprar – care și-a pierdut o parte din buza superioară ca urmare a unei intervenții de augmentare – și medicul Kasem Abu Bakr, cel care a realizat intervenția, au fost audiați, joi, la Tribunalul București, fiecare susținându-și versiunea. Medicul estetician a dat-o în judecată pe tânără, deschizând în civil o acțiune în răspundere delictuală, și o acuză că l-a defăimat în cadrul unor emisiuni.

În iunie 2016, Emanuela Căprar a trecut prin două intervenții chirurgicale, de augmentare a bustului și a buzelor, ultima sfârșindu-se prost: la aproximativ o săptămână de la externare o parte din buza superioară s-a necrozat și a căzut. Tânăra susține că a început să simtă o arsură la nivelul buzei superioare încă de când a trecut efectul anesteziei, însă medicul a asigurat-o că este normal. La două zile de la intervenție s-a prezentat din nou pentru consult la clinica medicului Kasem Abu Bakr, acesta recomandându-i o cremă antiseptică. Emanuela Căprar a plecat apoi în Italia, acolo unde își desfășoară activitatea. Pentru că durerile persistau, aceasta l-a contactat telefonic pe medicul estetician și i-a trimis fotografii, însă acesta a asigurat-o că totul va fi bine. În data de 23 iunie, în urma infecției, o parte din buza superioară a căzut, iar acum tânăra îl acuză pe medic că a mutilat-o.

La rândul său, medicul Kasem Abu Bakr a dat-o în judecată pe Emanuela Căprar acuzând-o că l-a denigrat într-o serie de emisiuni televizate. Cu privire la intervenție, acesta spune că a decurs normal și că, de fapt, partea care s-a infectat era zona în care aceasta avea un pierceing.

„La două zile s-a prezentat la control și am constatat că starea sa e în limita normală după intervenție. Din poze rezulta o necroză la nivelul pierceing-ului, dar roșul buzelor era curat, semn că se vindeca. I0am recomandat o cremă antiseptică, acesta era singurul sfat pe care îl puteam da prin telefon. (…) Am făcut tot ce mi-a stat în putință atunci când a venit în țară pentru rezolvarea problemei sale, deoarece în afara țării competența ni-mi mai aparține. Cu ocazia controlului i-am adus la cunoștință întreaga problemă”, a declarat medicul.

Medicul o acuză pe Emanuela Căprar că l-a denigrat în emisiuni de televiziune. „Atitudinea pârâtei a fost de neînțeles după implicarea mea în intervenția respectivă și în tratamentul complicației, atitudine care m-a afectat profesional. Numeroase persoane au venit să mă întrebe ce s-a întâmplat, iar alte persoane au renunțat la serviciile medicale”, a mai adăugat Kasem Abu Bakr.

 

Citește și...