Curtea de Apel Ploieşti consideră îndeplinite condiţiile pentru extrădarea lui Ghiţă şi trimite documentele la minister

vocea.biz / 18.04.2017
Curtea de Apel Ploieşti consideră îndeplinite condiţiile pentru extrădarea lui Ghiţă şi trimite documentele la minister

Curtea de Apel Ploieşti a constatat, marţi, că sunt îndeplinite condiţiile pentru extrădarea fostului deputat Sebastian Ghiţă, aflat în custodia autorităţilor sârbe şi urmează ca în cursul acestei zile sau cel târziu miercuri să trimită documentele Ministerului Justiţiei, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Un complet al Curţii de Apel Ploieşti a constatat, marţi, în cadrul unei şedinţe în Cameră de Consiliu că se îndeplinesc condiţiile prevăzute de lege pentru extrădarea în România a fostului deputat Sebastian Ghiţă, au declarat pentru News.ro surse judiciare.

Potrivit surselor citate, în cursul zilei de marţi sau cel târziu miercuri Curtea de Apel va trimite Ministerului Justiţiei documentele în baza cărora va fi declanşată procedura de extrădare.

Fostul deputat Sebastian Ghiţă a fost localizat şi reţinut la Belgrad, în noaptea de 13 spre 14 aprilie. Ghiţă avea permis de conducere şi buletin de Slovenia şi era împreună cu fratele său în momentul capturării.

În 14 aprilie, o instanţă din Serbia a dispus arestarea lui Sebastian Ghiţă, pe o perioadă de 18 zile, în vederea extrădării.

În ziua în care Sebastian Ghiţă a fost arestat în Serbia, Curtea de Apel Ploieşti a admis o contestaţie la executare formulată de către procurorii DNA Ploieşti şi a dispus anularea mandatului de arestare preventivă emis pe numele fostului deputat în 15 martie de Tribunalul Prahova şi a mandatului de arestare preventivă din 3 aprilie emis de Curtea de Apel Ploieşti, ambele în dosarul în care este urmărit penal pentru trafic de influenţă, spălare de bani şi constituire de grup infracţional organizat, respectiv pentru că ar fi pretins şi primit de la reprezentanţii firmelor Teamnet Internaţional şi Asesoft International sume de bani pentru a determina factorii decizionali ai unor instituţii şi autorităţi publice să le atribuie contracte de prestare de servicii IT.

“Dispune emiterea unui nou mandat de arestare preventivă faţă de inculpatul Ghiţă Sebastian Aurelian, în conformitate cu dispoziţiile celor două încheieri mai sus menţionate, pentru toate infracţiunile pentru care s-a pus în mişcare acţiunea penală”, se arată în decizia Curţii de Apel Ploieşti din 14 aprilie, care poate fi contestată în trei zile de la comunicare.

Surse apropiate anchetei au declarat pentru News.ro că pe numele lui Ghiţă existau două mandate de arestare, respectiv unul pentru infracţiunile de trafic de influenţă şi spălare a banilor emis de Tribunalul Prahova, instanţă care considerase că nu sunt suficiente probe pentru a-l aresta pe Ghiţă şi pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat şi un alt mandat de arestare emis de Curtea de Apel Ploieşti pentru constituire de grup infracţional organizat. În urma contestaţiei la executare formulată de către DNA, instanţa a anulat cele două mandate emise anterior şi a emis unul singur pentru toate cele trei infracţiuni.

Poliţia Română a precizat, marţi, că schimbul de date şi informaţii cu autorităţile din Serbia şi Slovenia au dus la reţinerea lui Sebastian Ghiţă, iar toate procedurile au fost coordonate de către procurorul de caz încă din noaptea în care fostul deputat a fost reţinut la Belgrad.

Poliţiştii români au solicitat autorităţilor slovene să verifice autenticitatea documentelor prezentate de Sebastian Ghiţă, iar datele au fost transmise autorităţilor sârbe.

“Conform competenţelor, Poliţia Română a realizat un schimb activ de date şi informatii, cu colegii din Serbia şi Slovenia, care au condus la reţinerea celui în cauză”, arată Poliţia Română.

De asemenea, specialiştii Institutului Naţional de Criminalistică au efectuat o constatare tehnico-ştiinţifică, al cărei rezultat a fost transmis autorităţilor sârbe.

Poliţia Română a precizat că a desfăşurat toate aceste activităţi sub coordonarea procurorului de caz şi că a respectat normele legale în astfel de situaţii.

“Inclusiv în noaptea de 13 spre 14 aprilie, poliţiştii români s-au aflat în contact direct cu procurorul de caz”, a mai arătat sursa citată.

Tot marţi, Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat că instituţia a pregătit procedura de extrădare a lui Sebastian Ghiţă, dar trebuie să aştepte de la instanţe încheierea verificării legalităţii, pentru a putea începe procedurile de aducere în ţară, fără respectarea acestor etape existând riscul ca procedura să fie “lovită de nulitate şi să profite de ea cine are interesul să profite”.

“Potrivit legii, instanţele din România emitente ale mandatelor de arestare trebuie să verifice în procedură de urgenţă îndeplinirea condiţiilor legale pentru a solicita extrădarea. Încheierea judecătorului de la prima instanţă este atacată cu contestaţie. Ceea ce înseamnă că nu rămâne definitiv la primă instanţă, ci la cea care verifică acea posibilă contestaţie formulată de către procuror”, a spus Toader.

Ministrul Justiţiei a explicat că, în procedura de urgenţă a verificării primei instanţe, doar procurorul poate formula contestaţie, „partea cealaltă neputând face din simplul motiv că ea este căutată, este cerută să fie adusă în ţară”.

Toader a adăugat că speră să nu existe motive de contestaţie, să rămână definitivă decizia primei instanţe pentru a declanşa procedura de extrădare.

Autorităţile sârbe au anunţat în 17 aprilie Poliţia Română că Sebastian Ghiţă a fost arestat în 14 aprilie. Mesajul a fost transmis cu întârziere pe canalul de cooperare poliţienească Interpol din cauza unor probleme tehnice apărute în sistemul Interpol Belgrad. (News.ro)

Citește și...