Ministrul Justiției anunță finalizarea modificărilor Codurilor Penale. Toader Tudorel: Fără prag la abuzul în serviciu

vocea.biz / 05.04.2017
Ministrul Justiției anunță finalizarea modificărilor Codurilor Penale. Toader Tudorel: Fără prag la abuzul în serviciu

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, în cadrul unei conferințe de presă, că a fost finalizat proiectul de lege privind modificarea Codului Penal și Codului de Procedură Penală, pentru a le pune în acord cu deciziile Curții Constituționale.

”Am elaborat proiectul de lege privind modificarea Codului Penal și Codul de Procedură Penală pentru punerea de acord cu deciziile Curții Constituționale. Modificările la cele două Coduri vizează punerea de acord cu deciziile CCR. Nimic mai mult, nimic mai puțin. De asemenea, am făcut acord atât cu deciziile de admitere, cât și cu deciziile de interpretare, pentru că există astfel de decizii prin care CCR elimină doar sensul neconstituțional. Vom continua cu punerea de acord a tuturor deciziilor CCR cu legislația din România”, a declarat Toader Tudorel.

Fără prag pentru abuzul în serviciu

Ministrul Justiției a afirmat că nu va impune un prag pentru abuzul în serviciu, judecătorul având libertatea de a decide dacă a fost comisă o infracțiune.

”Îi lași judecătorului libertatea de a aprecia că o faptă de abuz cu o anumită consecință păgubitoare este infracțiune sau nu. De aceea, judecătorul are libertatea de apreciere, ține seama de personalitatea făptuitorului, de gravitatea faptei, dacă este recidivist sau nu, de scopul și mobilul faptei. Judecătorul poate să dea suspendare în executarea pedepsei, poate să amâne aplicarea pedepsei, după cum procurorul poate să renunțe la urmărirea penală”, a spus Toader Tudorel.

Lege pentru confiscarea averilor

Toader Tudorel a anunţat că este gata și proiectul de lege prin care va fi posibilă confiscarea extinsă a averilor.

“Am elaborat proiectul de lege prinvind transpunerea directivei pentru confiscarea extinsa. Termenul a expirat, suntem in procedura de infringement, riscam sanctiuni. Urmeaza alte proiecte de lege pentru transpunerea tuturor directivelor pe care suntem obligati sa le transpunem. De exemplu, am elaborat un memorandum pentru a gasi mijlocul procedurar pentru punerea de acord a unei directive din 2012 referitoare la stabilirea unei norme minime privind protectia victimelor criminalitatii. A expirat de multa vreme termenul”, a declarat Toader.

Toader: Nu mă duc să mă justific

Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a declarat, miercuri, că dacă va fi invitat, va merge în faţa coaliţiei guvernamentale, însă a precizat că va face acest lucru nu pentru a se justifica, ci pentru a se face bine înţeles, precizând totodată că nu îi este frică de remaniere.

“Dacă voi fi invitat, voi merge ( în faţa coaliţiei -n.r.). Dar reţineţi, dacă voi fi invitat. Nu mă duc ca să mă justific, ci ca să mă fac bine înţeles”, a declarat ministrul Justiţiei.

Tudorel Toader a mai declarat că nu îi este frică de remaniere, în urma deciziei privind şefii de parchete.

“Nu are de ce să îmi fie teamă indiferent de soluţie”, a completat Toader.

Citește și...