Consilier prezidenţial Andrei Muraru, fost şef al IICCMER, a declarat, duminică, la Digi 24, că după anchetarea cazurilor torţionarilor Alexandru Vişinescu şi Ioan Ficior, activitatea Institutului pentru Investigarea Crimelor Comunismului a “încetinit” şi nu pare să se mai lucreze asupra listei cu 31 de torţionari existentă în instituţie. Muraru afirmă că Parchetul s-ar putea autosesiza şi să ceară lista de la IICCMER pentru continuarea investigaţiilor, informează News.ro.
Andrei Muraru a condus Institutul în perioada 2012-2014. Între aceşti ani, IICCMER a realizat o listă de 35 de persoane suspectate de abuzuri şi crime în penitenciarele comuniste, în principal şefi ale acestor unităţi, care încă mai erau în viaţă. Lista nominală nu a fost făcută publică, aflându-se la IICCMER.
“Această listă, care a demarat cu cazul Alexandru Vişinescu, era una foarte concretă, exactă, şi cercetările urmau să fie furnizate Parchetului pe măsură ce construiam aceste cazuri piesă cu piesă, pentru că indicii existau cu privire la cele 35 de persoane, dar spre deosebire de perioada 2005-2010, când IICCMER a transmis şi atunci nişte sesizări penale, noi am încercat să ne concentrăm pe fapte concrete, pornind de la vinovăţii concrete”, a spus Muraru.
Pe lângă cazurile Vişinescu şi Ficior, care s-au încheiat cu condamnări şi încarcerare, Institutul a mai lucrat în acea perioadă la cazul lui Florian Cormoş, care a condus colonia de muncă de la Cernavodă, însă el a fost judecat şi în timpul comunismului, într-un “proces spectacol”, condamnat, iar apoi graţiat, astfel încât Parchetul a decis că nu va relua cazul. Un alt torţionar identificat, Iuliu Sebeş, a murit în timpul cercetărilor, a explicat Andrei Muraru.
A rămas, astfel, o listă cu 31 de nume. Întrebat ce s-a întâmplat cu ea şi cu anchetele în cazul acestor torţionari, Andrei Muraru spune că nu mai are date din 2014, de când a părăsit instituţia.
“Nu am aceste date, dacă se ocupă Institutul. Pot doar să comentez ceea ce văd şi, imediat după ce am plecat de la IICCMER, s-a aşternut un soi de tăcere. (…) Erau identificaţi, chiar finalizasem aproape şi alte cazuri”, a spus el.
Consilierul prezidenţial a precizat că cele patru cazuri despre care a vorbit deja au fost finalizate în mai puţin de un an, însă din 2014 nu au mai apărut nume noi, confirmând că, în mod normal, ar fi trebuit să fie deschise şi alte investigaţii.
“M-am abţinut vreme de un an, un an şi jumătate, pentru că am considerat normal că trebuie să lăsăm noua conducere a instituţiei să vadă despre ce este vorba şi să decidă dacă continuă această serie de investigaţii. Nu pot doar să constat o atitudine foarte ciudată, în care atenţia este îndreptată spre cu totul alte lucruri decât spre tragerea la răspundere a celor suspectaţi de crime şi abuzuri, ceea ce mi se pare un lucru extrem de nefiresc”, a afirmat el.
Andrei Muraru a spus că nu este o variantă publicarea listei în presă, având în vedere că IICCMER are atribuţii clare şi “obiligaţia” de a face aceste verificări, pentru a fi transmise Parchetului.
El precizează însă că Parchetul se poate autosesiza în acest caz şi să solicite Institutului lista cu cele 31 de nume.
Întrebat despre informaţiile potrivit cărora activitatea IICCMER a încetinit din cauza unui control venit din partea unor persoane “importante”, Muraru nu a dorit să facă precizări.
“Pot doar să comentez ceea ce am văzut, că s-au încetinit aceste investigaţii. Oamenii au fost puşi chiar uneori pe nişte piste false, că această listă nu ar exista, (…) că e o gogoaşă de presă”, a afirmat el.
IICCMER este condus din 2014 de teologul Radu Preda.