Un expert al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) a fost audiat ca martor în procesul lui Radu Mazăre privind retrocedarea plajelor și terenurilor din municipiul Constanța și a explicat în fața instanței prin ce metodă a reușit Alin Dima, evaluator și prieten al fostului primar, să subevalueze imobilele. Mazăre și alți zeci de inculpați sunt judecați în acest dosar pentru un prejudiciu de aproximativ 114 milioane de euro.
Potrivit expertului DNA, imobile situate pe marile bulevarde din Constanța, unele extrem de profitabile din punctul de vedere al amplasării, au fost atribuite în compensare pentru alte terenuri solicitate de urmașii unor proprietari deposedați de regimul comunist. Ulterior, terenurile au ajuns în patrimoniul unor companii în acționariatul cărora apăreau membri ai familiei sau apropiați ai fostului edil.
„Majoritatea terenurilor evaluate atribuite în compensare aveau suprafețe mai mari de 1.000 de metri și erau pe marile bulevarde sau în locuri favorabile, la colț cu două străzi. Evaluatorul a aplicat corecții negative, fiind diminuat prețul”, a declarat expertul DNA.
Specialistul a explicat că prietenul lui Radu Mazăre, evaluatorul Alin Dima, s-a folosit de un „artificiu” permis de metoda comparației prin bonitare.
Metoda comparației prin bonitare are la bază legislația din 1992 elaborată în vederea evaluării imobilelor fostelor întreprinderi comuniste.
„Metoda avea mai mulți parametri printre care poziția față de utilități, dimensiunea terenurilor, adecvarea suprafeței, aspectul urbanistic, ponderea construcțiilor. Avea o valoare de bază în funcție de categoria localității scădea, ajungând de la stațiuni turistice de grad 2 la grad 0,5. Pentru Constanța corecția (n.r. – negativă) trebuia să fie de 0,9. În unele rapoarte întocmite de Dima era aplicată corecția de două ori”, a declarat expertul DNA.
Alți parametri care puteau fi folosiți pentru diminuarea valorii terenurilor erau legați de poziționarea acestora față de utilități, față de alimentarea cu apă sau electricitate. Chiar și dacă terenul de afla sau nu în proximitatea stâlpilor de telefonie afecta evaluarea terenurilor.
„Pe atunci, telefonia mobilă nu era atât de dezvoltată, deci se aplica o corecție și pentru telefonie. Analiza terenurilor atribuite a scos la iveală faptul că rapoartele de evaluare nu conțineau date corecte: deși conducta de apă trecea pe sub teren, aceasta era pusă ca fiind la 200-300 de metri distanță. Am folosit planurile cadastrale și m-am deplasat la fața locului”, a mai spus expertul.
Primarul Radu Mazăre a fost trimis în judecată de DNA, alături de 36 de persoane, între care foşti şi actuali funcţionari din Primăria Constanţa şi Oficiul de Cadastru, mandatari şi notari publici, în dosarul privind atribuirea nelegală a unor terenuri, prejudiciul fiind de peste 100 milioane euro.
„Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a 37 de inculpaţi în legătură cu restituirea şi atribuirea nelegală a unor întinse suprafeţe de teren intravilan din municipiul Constanţa, Mamaia, plajă şi faleza, fapte prin care a fost cauzat un prejudiciu în valoare de aproximativ 114 milioane euro (dintre care 77,77 milioane euro reprezintă prejudiciu în dauna statului şi 36,16 milioane euro prejudiciu în dauna municipiului Constanţa)”, se arată într-un comunicat de marţi al DNA.