ANCOM: Două din trei conexiuni de internet fix permit viteze de cel puţin 100 Mbps

Vocea.biz / 18.05.2018
ANCOM: Două din trei conexiuni de internet fix permit viteze de cel puţin 100 Mbps

Majoritatea conexiunilor de internet fix (67%) din România permit viteze de cel puţin 100 Mbps, în contextul în care numărul de conexiuni prin fibră optică aproape s-a dublat (+94%), ajungând la 1,1 milioane, a anunţat vineri Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Conform statisticilor ANCOM, numărul total al conexiunilor la internet fix din România a ajuns la 4,8 milioane la finalul anului 2017, înregistrând o creştere anuală de 7%. Prin intermediul acestora, în 2017 s-a realizat un trafic total de 5,1 milioane de TB, în timp ce consumul mediu lunar per conexiune a fost de 92 GB, titrează News.ro.

”Deşi internetul mobil asigură nevoia de a avea acces la informaţiile online oricând şi oriunde, internetul fix este cel care furnizează viteze suficient de mari pentru cantităţile uriaşe de date descărcate sau încărcate în reţele. De aceea, numărul conexiunilor de internet fix care permit viteze de cel puţin 100Mbps a continuat să crească şi în anul 2017, ajungând la 3,2 milioane, ceea ce reprezintă 67% din totalul conexiunilor de internet fix din România”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Rata de penetrare a internetului fix la 100 gospodării a fost de 58%, în creştere anuală cu patru puncte procentuale. În funcţie de numărul total de conexiuni la internet fix la sfârşitul anului 2017, liderul pieţei avea o cotă de piaţă de 49%, principalul competitor 21%, următorul competitor 13%, ceilalţi furnizori însumând 17%.

”O creştere însemnată, cu peste 13% comparativ cu sfârşitul anului anterior, a cunoscut-o numărul de conexiuni la internet fix din mediul rural, care a ajuns la 1,4 milioane, în timp ce în mediul urban creşterea a fost mai lentă, de 5%, până la 3,4 milioane. Rata de penetrare era de 71% în urban şi de 41% în rural”, se arată în comunicat.

Gradul de utilizare a telefoniei fixe a continuat să scadă semnificativ pe parcursul anului 2017, înregistrându-se scăderi atât în ceea ce priveşte numărul de linii de acces (-5%, până la 3,9 milioane), dar mai ales la nivelul traficului de voce (-16%, ajungând la 2,7 miliarde minute).

Citește și...