Facebook confirmă că a încheiat parteneriate pentru transfer de date cu cel puţin patru companii chineze, între care Huawei. Senatul SUA cere explicaţii – UPDATE

Vocea.biz / 06.06.2018
Facebook confirmă că a încheiat parteneriate pentru transfer de date cu cel puţin patru companii chineze, între care Huawei. Senatul SUA cere explicaţii – UPDATE

Comisia pentru Comerţ a Senatului Statelor Unite a cerut directorului general al Facebook, Mark Zuckerberg, să răspundă unei informaţii potrivit căreia a oferit acces la datele utilizatorilor unor cel puţin 60 de producători de dispozitive mobile, la câteva săptămâni de când compania de media socială a spus că îşi va schimba practicile, în urma scandalului din jurul firmei de consultanţă politică Cambridge Analitica, transmite Reuters conform News.ro

UPDATE 1: Facebook a confirmat marţi că a încheiat parteneriate pentru transfer de date cu cel puţin patru companii chineze, între care Huawei, al treilea cel mai mare producător de smartphone-uri din lume, care a intrat în atenţia agenţiilor de informaţii americane din motive de securitate, transmite Reuters.

Compania de media socială a anunţat că Huawei, producătorul de computere Lenovo şi producătorii de smartphone-uri OPPO şi TCL se află între cele aproximativ 60 de companii din întreaga lume care au primit acces la unele date ale utilizatorilor, după ce au semnat contracte prin care au obţinut dreptul de a recrea experienţe de tipul celor oferite de Facebook pentru utilizatorii lor.

Peste jumătate dintre aceste parteneriate au fost deja oprite, potrivit Facebook, care a precizat că acordul cu Huawei va fi închis în această săptămână. Compania urmează să oprească parteneriatele cu alte trei companii chineze.



Preşedintele comisiei, senatorul republican John Thune, şi senatorul democrat Bill Nelson i-au scris marţi lui Zuckerberg, în urma unui articol publicat de New York Times, care a relatat că producătorii de dispozitive au avut acces la datele prietenilor utilizatorilor, chiar dacă prietenii nu şi-au dat acordul ca datele lor să fie accesate de terţi.

Senatorii au întrebat în scrisoare dacă Facebook a auditat parteneriatele cu producătorii de dispozitive, în conformitate cu un ordin al Comisiei Federale pentru Comerţ referitor la solicitarea consimţământului, din 2011. Aceştia au întrebat şi dacă Zuckerberg vrea să îşi modifice declaraţia dată în Senat în aprilie.

Fecebook a anunţat că doreşte să răspundă oricăror întrebări adresate de Comisia pentru Comerţ.

Potrivit reprezentanţilor Congresului, Facebook nu a răspuns încă sutelor de întrebări adresate în scris de membri ai Congresului, după audierea lui Zuckerberg din aprilie.

Datele menţionate de articolul publicat de New York Times au fost utilizate în ultimul deceniu de aproximativ 60 de companii, între care Amazon.com, Apple, Blackberry, HTC, Microsoft şi Samsung Electronics, a informat vicepreşedintele Facebook pentru partenerate pe produse, Ime Archibong, într-o postare pe blog din 3 iunie.

Senatorii cer în scrisoare ca Facebook să comunice numele tuturor producătorilor care au primit date ale utilizatorilor

Senatorul Mark Warner, preşedintele comisiei pentru Securitate, a întrebat Facebook dacă companiile chineze Huawei Technologies, ZTE sau Xiaomi se află între companiile care au primit date ale utilizatorilor. Facebook nu a răspuns imediat la întrebare.

Companiile chineze de telecomunicaţii sunt în atenţia oficialilor din sectorul securităţii, care consideră că acestea oferă o oportunitate pentru spionajul străin şi pun în pericol infrastructura americană, acuzaţii respinse de China.

Comisia Federală pentru Comerţ a confirmat în martie să investighează practicile Facebook în domeniul confidenţialităţii datelor.

Potrivit New York Times, Facebook a permis Apple şi altor producători de dispozitive să aibă un acces larg la datele personale ale utilizatorilor şi ale prietenilor acestora, fără să le ceară consimţământul, chiar dacă a declarat că nu va mai împărtăşi informaţiile unor outsideri.

Archibong a spus că a împărtăşit datele utilizatorilor producătorilor de dispozitive numai pentru a îmbunătăţi accesul utilizatorilor Facebook la informaţii.

”Aceşti parteneri au semnat acorduri care au prevenit ca informaţiile utilizatorilor să fie folosite în alte scopuri decât să recreeze experienţe de tipul Facebook”, a explicat el.

Potrivit Facebook, reprezentanţii săi au aprobat acele noi experienţe, iar producătorii de dispozitive parteneri, precum Apple şi Amazon, nu au putut ”să integreze funcţiile Facebook în dispozitivele lor fără acordul utilizatorilor”.

Accesul la informaţiile personale a fost foarte diferit de cel al unor dezvoltatori precum Aleksandr Kogan, de la Cambridge Analytica.

Citește și...