Google renunţă la o colaborare în domeniul inteligenţei artificiale cu Departamentul american al Apărării, un contract care provoacă valuri în rândul angajaţilor gigantului tehnologic, potrivit presei americane, scrie AFP conform News.ro.
Un conducător al grupului i-a anunţat vineri pe angajaţi că acest contract cu Pentagonul nu va fi prelungit atunci când va ajunge la termen, anul viitor, dezvăluie The New York Times (NYT) şi site-ul de specialitate Gizmodo.
Contactat de AFP, Google nu a răspuns.
Evaluat de presă la valoarea de zece milioane de dolari, acest contract – cu privire la care Google rămâne extrem de discret – a provocat în ultimele săptămâni indignarea a mii de salariaţi ai grupului.
Ei denunţă faptul că această colaborare cu militarii este contrară valorilor întreprinderii la care muncesc.