Galaxy Note 8 refuză să se încarce pentru unii dintre posesori

Vocea.biz / 04.01.2018
Galaxy Note 8 refuză să se încarce pentru unii dintre posesori

Mai mulţi utilizatori ai celui mai nou flagship Samsung s-au plâns că smartphone-ul lor nu se mai încarcă, transmite News.ro.

Mai multe postări de pe forumul oficial Samsung şi de pe reţele de socializare atrag atenţia asupra unei noi potenţiale probleme cu bateriile pentru producătorul coreean.

Conform utilizatorilor, smartphone-ul Galaxy Note 8 nu se mai încarcă dacă a fost descărcat complet. Cu alte cuvinte, dacă bateria este lăsată să ajungă la 0%, nu mai poate fi încărcată.

Cei de la Samsung au emis o comunicare în care anunţă că investighează problema şi că până acum, doar un procent foarte mic de telefoane din seria Note 8 par să fie afectate de această problemă.

Samsung recomandă trimiterea în service a dispozitivelor care beneficiază de garanţie. Pentru cei care nu au garanţie sau nu vor să apeleze la service, există o cale de rezolvare, dar ceva mai complicată.

Utilizatorii pot încerca să pună la încărcat telefoanele timp de 10-15 secunde cu pauze de 30 secunde între încărcări, timp de 20 de minute. Astfel, bateria ar putea fi alimentată treptat cu suficientă energie pentru a putea porni telefonul şi a fi încărcată normal.

Samsung are o istorie agitată în ceea ce priveşte bateriile. Modelul de anul trecut al aceleiaşi serii, Note 7, a fost retras de pe piaţă după ce producătorul a eşuat în mod repetat să rezolve problemele care au dus la explozia bateriilor.

Citește și...