RAPORT: Piaţa de smartphone-uri a înregistrat în primul semestru cea mai mare creştere din ultimii trei ani

Vocea.biz / 30.08.2018
RAPORT: Piaţa de smartphone-uri a înregistrat în primul semestru cea mai mare creştere din ultimii trei ani

Piaţa de smartphone-uri din România a înregistrat în primul semestru al acestui an cel mai mare avans din ultimii trei ani, pe fondul achiziţiei de terminale mai performante, la un preţ mai mare, astfel că, din punct de vedere valoric, piaţa a urcat în primele şase luni ale anului cu aproximativ 40% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor transmise joi de distribuitorul de telefoane mobile şi accesorii Avenir Telecom, titrează News.ro.

”Consumatorii au început să se orienteze către telefoane cu o valoare mai mare, arătând o preferinţă în achiziţie către flaghship-urile producătorilor. În decizia de achiziţie, consumatorii au fost ajutaţi de ofertele operatorilor, dar şi de promoţiile agresive ale retailerilor, atât offline cât şi online”, se arată în comunicat.

Astfel, pe lângă schimbarea comportamentului utilizatorilor, evoluţia pieţei de smartphone-uri a fost determinată şi de creşterea consumului la nivel general, dar şi de schimbarea strategiei producătorilor de smartphone-uri care au lansat în piaţă mai multe modele de telefoane din segmentele middle şi high, mutând astfel şi atenţia consumatorilor către aceste categorii de smartphone-uri.

”Astfel, preţul mediu al smartphone-urilor vândute în România a depăşit în primul semestru din acest an valoarea de 200 euro, în creştere cu peste 13% faţă de preţul mediu înregistrat anul trecut”, se arată în comunicat.

În primele şase luni ale anului, românii s-au orientat, în achiziţia de smartphone-uri, către telefoane din gamele medie şi de top disponibile în piaţă. Mai mult, şi-au dorit telefoane cu o durată de viaţă a bateriei din ce în ce mai mare, potrivit companiei.

În acest context, Avenir Telecom a lansat la începutul acestui an seria de telefoane mobile premium Energizer, modele cu o durată mare de viaţă a bateriei şi vândute utilizatorilor împreună cu accesorii de protecţie.

”Vom continua demersul început anul acesta şi vom introduce în portofoliu noi modele de telefoane Energizer, în aceasta toamnă. Astfel, gama de telefoane va fi completată de opt noi modele, dintre care cinci vor fi smartphone-uri cu caracteristici de top, rezistente şi de calitate, cu o durată mare de viaţă a bateriei, performante, cu feature-uri specifice telefoanelor high-end, dar la un preţ mai bun”, a spus Costin Soare, director general Avenir Telecom.

Creşterea timpului de folosire a smartphone-urilor, precum şi a consumului de internet şi date mobile, a influenţat pozitiv vânzările de smartphone-uri, în sensul achiziţiei telefoanelor mai performante, ca necesitate de utilizare în activităţi precum gaming, streaming live, navigare pe internet la viteze 4G şi socializare, potrivit companiei.

”Totodată, dezvoltarea pieţei de smartphone-uri a fost susţinută şi de operatorii telecom. Astfel, faptul că au dat posibilitatea utilizatorilor să achiziţioneze smartphone-uri împreună cu internet 4G nelimitat, la preţuri începând cu 5 euro/lună, cum este cazul Telekom, spre exemplu, a reprezentat un alt motor important de creştere a vânzărilor de smartphone-uri”, se arată în comunicat.

Tags:
Citește și...