Sistemul “Alert”, funcţional în câteva săptămâni. Cum va funcţiona şi ce informaţii vom primi românii pe telefon

Vocea.biz / 22.09.2017
Sistemul “Alert”, funcţional în câteva săptămâni. Cum va funcţiona şi ce informaţii vom primi românii pe telefon

Mesajele de pe sistemul “Alert” vor ajunge în cel mult un minut de la emiterea lor pe toate telefoanele din raza vizată de o calamitate, nu doar pe dispozitivele smartphone. Secretarul de stat, Raed Arafat, a declarat vineri că sistemul va transmite doar mesaje care vizează situaţii grave. Premierul Mihai Tudose a avut, vineri, o întâlnire cu reprezentanţii Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), cei ai Serviciului de Telecomunicaţii Speciale (STS), dar şi cu operatorii de telefonie, pe „Sistem Alert”.

Costurile finale pentru implementarea acestui sistem pot ajunge până la patru milioane de euro, iar atribuirea va fi una directă, informează Mediafax.

“Pe partea noastră este posibil să intrăm pe procedura de urgenţă, nu este vorba despre sume exorbitante, ci de o chestiune care trebuie implementată rapid. Suma poate să fie de la un milion de euro şi să se termine la 3-4 milioane. Suma se defineşte de soluţia finală”, a declarat secretarul de stat Raed Arafat, după întâlnirea de la Palatul Victoria dintre premierul Mihai Tudose şi reprezentanţii IGSU, ANCOM, STS şi ai celor patru companii de telefonie mobilă.

Arafat a precizat că la începutul săptămânii viitoare se va şti exact în cât timp poate fi implementat sistemul de alertă.

“Pe astfel de sistem nu e bine să dai zeci de alerte pe zi. Dacă fiecare alertă e dată pe sistem, populaţia nu mai reactionează la el. Trebuie definit care a pragul de la care se dă alertă. Va fi un centralizator care da alertele, acesta e IGSU şi poate coborî la nivel de inspectorate judeţene, dacă e o problemă locală, asta în baza unor proceduri clare. Dacă a început ceva care nu a fost prevăzut, sau post factum, cum ar fi după cutremur, şi atunci poţi folosi sistemul. Mesajul apare simultan la terminalele telefonice aflate în zona vizată”, a mai spus Raed Arafat.

Sistemul Alert va funcţiona şi pentru telefoanele care nu sunt smartphone, dar care se află în zona calamitată. De exemplu, un turist, ajuns într-o anumită zonă pentru care s-a dat o atenţionare, va primi pe telefonul său mesajul, indiferent de ce fel de dispozitiv are.

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), Adrian Diţă a declarat vineri că 95% din sistem a fost identificat, iar operatorii de telefonie au transmis deja că vor lua legătura cu operatorii de echipamente.

Sistemul, spun autorităţile, ar putea fi funcţional în câteva săptămâni, anterior însă fiind o perioadă de probă pentru a nu se înregistra erori.

Sistem Alert”, sistemul de avertizare prin SMS în cazuri de urgenţă va folosi tehnologia „cell broadcast messages”, a transmis, luni, ANCOM, în urma primei întâlniri a grupului de lucru la care au participat reprezentanţi ai DSU, IGSU, STS şi ai operatorilor de telefonie mobilă.

Sistemul ce urmează a fi implementat va folosi tehnologia „cell broadcast messages”, care va permite transmiterea simultană a unui mesaj de alertă către toţi utilizatorii de telefoane mobile aflaţi într-o anumită zonă a unei reţele de telefonie mobilă, după modelul sistemelor de alertă funcţionale în alte state europene, a explicat Autoritatea Naţională pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM).

Sursa foto: Pixabay.com

Citește și...