Toggle Menu
  1. Home/
  2. IT&C/

Utilizatorii de Snapchat din UE vor putea urmări JO de Iarnă din PyeongChang 2018

Un acord semnat de Eurosport şi Snap Inc. va permite utilizatorilor de Snapchat din Europa să urmărească transmisiuni ale Jocurilor Olimpice de Iarnă din PyeongChang 2018.

Aplicaţia va oferi mai multe tipuri de programe – momente din culisele unor evenimente olimpice, precum snowboarding, schi alpin şi hochei pe gheaţă, la care se adaugă conţinut relevant din partea unor sportivi.

Vor putea fi urmărite zilnic „Our Stories” – snap-uri selectate şi prezentate de utilizatorii de Snapchat – şi „Publisher Stories” – materiale în format „magazin”, dedicate Jocurilor Olimpice de Iarnă, produse şi prezentate de Eurosport.
Conţinutul disponibil prin intermediul „Our Stories” va include snap-uri despre Jocurile Olimpice create de o echipă de editori de la Snapchat care vor utiliza imagini ale Eurosport de la Jocurile Olimpice, redând fiecare minut al competiţiilor prin intermediul platformei Eurosport Player.

De asemenea, prin „Eurosport Publisher Stories” utilizatorii vor putea crea, selecta şi distribui prin intermediul platformei conţinut cu elemente grafice panoramice, texte suprapuse, animaţie şi sunet.

În medie, 57 de milioane de persoane folosesc zilnic Snapchat în Europa. 25% dintre utilizatorii de smartphone din Marea Britanie şi Franţa folosesc platforma în fiecare zi.

La începutul acestui an, Discovery – din portofoliul căreia face parte Eurosport – şi Snap Inc. au anunţat în Statele Unite un parteneriat prin care Discovery produce în premieră programe pentru platforma Discover de la Snapchat. Primul program s-a intitulat „Shark Week on Snapchat” şi a fost lansat în iulie. Seria a durat o săptămână şi a acumulat peste 17 milioane de vizualizări.

Discovery Communications deţine drepturile exclusive TV şi multimedia pentru transmiterea Jocurilor Olimpice în 50 de ţări din Europa, în perioada 2018-2024.

(News.ro)

sursa foto: pixabay.com

Vocea.biz