Agenda ICEEfest 2017: cele mai mari companii și experți în online, digital și tehnologie vin la București – VIDEO

Adriana Stanca / 26.05.2017
Agenda ICEEfest 2017: cele mai mari companii și experți în online, digital și tehnologie vin la București – VIDEO

Interactive Central and Eastern Europe Festival – iCEEfest, cel mai important festival dedicat tehnologiei digitale și Internetului din regiune, a anunțat agenda ediției din 2017. Evenimentul se va desfășura la București în perioada 15-16 iunie.

iCEE.fest s-a extins anul acesta, ajungând la șase scene plus o zonă outdoor și la 12 linii de conținut: Disruption, eHealth, VR&AR, Content, eCommerce, AdTech, Marcom, Smart Homes, Fin Tech, Creativity, Startups și Entertainment – concerte live, spectacole de standup comedy și prezentări inedite.

Majoritatea companiilor globale, între care Google, Facebook, The New York Times, Shazam, Yahoo, Lad Bible și AOL vor lua parte la eveniment.

De altfe, mai mulți speakeri din domenii diverse vor fi prezenți pe scenel iCEEfest 2017. Printre ei se numără Shafi Ahmed – primul chirurg care a folosit realitatea virtuală într-o operație, Dave Birss – creativul care îmbină muzica si neuromarketingul, Chris Skinner – expert global în impactul tehnologiei în transformarea sistemului financiar-bancar sau Alex Khan – cea mai influentă persoană în social media din Germania.

După 5 ani de la lansarea conceptului, festivalul a ajuns la maturitate iar anul acesta avem cea mai apropiată ediție de ce se doreste a fi iCEE.fest, ca proiect”, a declarat Dragoș Stanca, fondator.

Odată cu lansarea agendei din acest an, organizatorii au anunțat și mai multe tipuri de bilete, dedicate anumitor categorii profesionale sau doar pentru una din cele două zile ale festivalului.

Acestea pot fi achiziționate de pe site-ul oficial iCEEfest.com.

Studenții și elevii interesați beneficiază de 50% discount la toate categoriile de bilete. 10% din valoarea încasărilor va fi donată proiectului „Copăceni Tech House”, menit să ajute copiii cu boli grave să se bucure de cele mai noi tehnologii.

ICEEfest 2017 are loc în perioada 15-16 iunie, la cinematograful din cadrul Băneasa Mall.

Evenimentul este organizat de ThinkDigital România, în parteneriat cu Orange și IAB Europe. Festivalul este sponsorizat și de către Carrefour, BCR și Volkswagen.

Citește și...