Profesorul Apple: gigantul american oferă lecții și cursuri gratuite în magazinele sale din întreaga lume – FOTO

Daniel Ionașcu / 19.05.2017
Profesorul Apple: gigantul american oferă lecții și cursuri gratuite în magazinele sale din întreaga lume – FOTO

Gigantul american Apple a lansat o inițiativă numită ”Today at Apple” (”Astăzi la Apple” – n.r.) prin care oferă lecții educaționale gratuite despre programare, artă, muzică, design sau fotografie în toate cele 495 de magazine pe care le deține la nivel mondial.

Apple este cea mai profitabilă companie din lume și cea mai mare în funcție de capitalizarea bursieră, dar puțină lume cunoaște că Apple este și unul dintre cei mai mari retaileri de electronice de pe planetă, atât online, cât și prin intermediul unor magazine ”clasice”.

Acestea au fost deschise după revenirea lui Steve Jobs la companie. Jobs a preluat funcția de director general al Apple în 1997 și a restructurat din temelii compania, care atunci era muribundă, iar primele magazine Apple Store au fost deschise începând cu 2001.

Apple oferă lecții gratuite în magazinele sale din toată lumea pentru cei interesați de programare, artă, design sau fotografie
Foto: Apple

Dar Apple Store nu sunt niște simple magazine, acestea fiind proiectate pentru a fi adevărate ”temple” ale ”religiei Apple”.

Ei bine, de-a lungul timpului Apple a tot deschis magazine Apple Store, atât în SUA, cât și în străinătate, iar numărul lor a ajuns la 495. Cele mai multe se află în SUA, respectiv 270, aceasta fiind urmată de China (40), Marea Britanie (38), Canada (29) și Australia (20).

Apple încearcă acum să atragă tot mai mulți potențiali clienți în magazinele sale pentru a stimula vânzările. De asemenea, gigantul combină orele oferite în magazinele sale cu latura educațională, tabletele iPad sau MacBook-urile fiind foarte populare în sectorul educațional din SUA. Cu toate acestea, Chromebook-urile de la Google au depășit în popularitate oferta sa în ultimii ani, iar acum Apple încearcă să recupereze din terenul pierdut.

Programul ”Today at Apple” a fost disponibil în magazinul Apple Store din Union Square, San Francisco încă de când acesta a fost deschis, în luna mai a anului trecut.

Acum, însă, acesta a fost extins la nivel global și toate magazinele sale vor oferi astfel de cursuri din 20 mai, potrivit MacRumors.

Clasele sunt atât pentru începători, cât și pentru utilizatorii avansați și sunt destinate publicului de toate vârstele, inclusiv copii.

Apple oferă lecții gratuite în magazinele sale din toată lumea pentru cei interesați de programare, artă, design sau fotografie
Foto: Apple

Cele mai multe sesiuni sunt ținute de către angajați Apple special instruiți în acest sens, numiți ”Creativi profesioniști” (”Creative Pros” – n.r.), dar în anumite orașe acestea vor fi ținute de către artiști recunoscuți, fotografi și muzicieni.

Lecțiile pornesc de la lucruri de bază care pot fi efectuate pe iPhone, iPad sau Mac, până la subiecte avansate, precum mixarea de muzică pe Mac, editarea de fotografii pe iPhone sau desenare și grafică pe iPad. De asemenea, există și ore ”Studio” în care clienții își pot aduce propriile proiecte de acasă, iar personalul îi va ajuta să le termine.

Cele mai multe vor dura o oră, cu excepția claselor ”Studio”, care vor dura o oră și jumătate.

Citește și...